1.900 de elevi din Rădăuți și Vicovu de Sus au beneficiat de „Educație juridică pentru liceeni” în etapa a doua a proiectului

Rădăuți, municipiul cu cei mai mulți elevi care au beneficiat de ore de educație juridică din România.  Proiectul „Educație Juridică pentru Liceeni“ a ajuns la finalul celei de a doua etape de implementare. În perioada aprilie – iunie 2017, 1924 de elevi de la cele 3 licee din Municipiul și din Vicovu de Sus au beneficiat de 72 ore de educație juridică la clase cu ajutorul a 9 voluntari, studenți sau absolvenți de drept.

Elevii au aflat lucruri elementare despre drepturile și responsabilitățile lor, despre funcționarea instituțiilor publice, dar și despre instrumentele juridice pe care ei le au la dispoziție ca simpli cetățeni atunci când doresc rezolvarea unei probleme sau prevenirea ei.

Coordonatorii și voluntarii și-au dorit ca acest proiect să aducă un plus de informație de care tinerii au nevoie. Sesiunile de educație juridică transmit noțiuni esențiale pentru viitori tineri ancorați în realitate, care-și cunosc drepturile și care sunt pregătiți să treacă în etape noi ale vieții lor.

Sunt noțiuni care explică într-un limbaj comun realități zilnice, din viața fiecăruia dintre noi, de la aspecte care țin de protecția consumatorului, la interacțiunea cu instituții publice sau la ce consecințe pot aduce anumite comportamente, din punct de vedere juridic. Efectele acestei investiții se vor vedea peste ani, prin societăți mai puternice, cu cetățeni informați și responsabili.

Fiecare dintre aceștia a primit un Manual de Educație Juridică realizat de asociațiile Liderjust, Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE) și domnul judecător Cristi Danileț, tipărite special în acest scop de către Fundația EGGER. Discuțiile au fost moderate de către tineri juriști din Rădăuți, voluntari ai Asociației Studenților la Drept din Iași (ASD UAIC), dar și de voluntari din cadrul ELSA Suceava (Asociația Europeană a Studenților la Drept), coordonați de către Florin Tiperciuc (coordonator local), absolvent al Facultății de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Luca Ciubotaru a fost manager de proiect, cel care a propus proiectul spre finanțare Fundației EGGER, ca membru al Consiliului Consultativ al acesteia.

Prima etapă de implementare a proiectului de educație juridică din anul 2016 s-a bucurat de un real succes, astfel încât până la finalul lunii noiembrie, 45 de voluntari au ajuns la 82 de clase însumând 2.187 de elevi. În total, la finalul acestui an școlar, proiectul a însemnat 153 de ore de educație juridică susținute de peste 50 de voluntari, la 4 licee, pentru 4.111 elevi.

Temele abordate au fost dintre cele mai diverse, de la răspunderea penală a minorului, drepturile și obligațiile acestuia, libertate de exprimare, viața privată, comportamentul în mediile social-media, aspecte de educație electorală sau de educație civică, toate noțiunile fiind explicate prin prisma cadrului legal din România și a legislației actuale.

4.600 de manuale și o variantă disponibilă online pe siteul Fundației EGGER

Fundația EGGER a sprijinit acest proiect prin tipărirea a 4.600 de exemplare, manuale ce sunt distribuite elevilor dar și bibliotecilor liceelor, fiecare primind câte 40 de bucăți pentru fondul de carte. Mai mult, manualul de Educație Juridică pentru Liceeni poate fi descărcat în varianta PDF de site-ul Fundației EGGER, la adresa http://www.fundatiaegger.ro/site/assets/files/1020/manual_educatie_juridica_egger_web.pdf

Fundația EGGER

EGGER identifică necesitățile reale ale comunităților locale și implementează proiecte durabile

pentru grupurile țintă. Echipa Fundației EGGER este alcătuită dintr-un Consiliu Director, un Consiliu

Consultativ (membri onorifici, poziții neremunerate și fără beneficii materiale), un Secretar și Voluntari. Membrii Consiliului Consultativ: Prof. Univ. Dr. Ing. Adrian Graur, Luca Ciubotaru, Corneliu Dediu și Corneliu Cîrdeiu.

Prin proiectele implementate de către Fundația EGGER se oferă echipamente moderne pentru laboratoarele de fizică a 5 licee din județul Suceava (inițiator Adrian Graur); 1.100 de elevi din clasele I – XII vor participa la un curs de acordare a primului ajutor (inițiator Corneliu Dediu); mobilier școlar pentru 600 de elevi ce vor învăța în noua clădire ce aparține Colegiului Tehnic din Rădăuți

Activitățile și proiectele fundației sunt prezentate și online, la adresa: www.fundatiaegger.ro