Organizația municipală PSD Suceava: Tribunalul Suceava a respins cererea lui Boberschi de anulare a procesului verbal prin care s-a decis excluderea din partid

În legătură cu afirmaţiile transmise în spaţiul public de către Neculai Cristian Boberschi, suntem nevoiţi să facem următoarele precizări:

 

  1. Neculai Cristian Boberschi ori minte prin omisiune, ori nu ştie să citească o sentinţa a Tribunalului Suceava. Sentinţa din data de 04.07.2017 a Tribunalului Suceava, la punctul 6 anunţă următoarea soluţie: “Respinge cererea de anulare a procesului verbal întocmit de Biroul Organizaţiei Municipale PSD, înregistrat sub nr. 32/19.12.2016, ca nefondată“.

Ca să priceapă şi Domnul Neculai Cristian Boberschi: hotărârea Biroului Organizaţiei Municipale, de retragere a sprijinului politic este fondată şi confirmată de către Instanţă.

 

  1. Neculai Cristian Boberschi atacă echipa din care a făcut parte, deşi echipa nu îl mai doreşte, pentru că el nu s-a supus regulilor echipei şi nu a înţeles spiritul muncii în echipa. În acest sens, echipa s-a exprimat cu 18 voturi pentru retragerea sprijinului politic şi unul împotriva.

 

  1. Fiecare partid are norme interne, prevăzute în statut, pentru evaluarea activităţii membrilor. Deoarece Neculai Cristian Boberschi pare a fi foarte grăbit, nu are răbdare să aştepte motivarea Instanţei şi dezinformează presa şi opinia publica Suceveană, datorită demersurilor sale si pentru a-i facilita dialogul cu Biroul Organizației Municipale a PSD, suntem nevoiţi ca săptămâna viitoare să reevaluăm munca, meritele, activitatea în cadrul PSD Suceava dar şi atitudinea şi probitatea morală a domnului Neculai Cristian Boberschi, pentru întreaga perioada cât a fost membru al PSD dar şi după ce i-a fost retras sprijinul politic. În urma acestei evaluări, în funcţie de decizia Biroului Organizaţiei Municipale, vom face o nouă propunere către Comitetul Executiv Judeţean al PSD.

 

  1. De fapt, Neculai Cristian Boberschi nu doreşte să facă parte din echipa PSD Suceava. Singurul lucru pe care îl doreşte este să redevină Consilier Local pentru a putea face jocul lui Ion Lungu, a lui Lucian Harsovschi şi a PNL-ului şi pentru a-şi recupera sumele de bani pe care atât el cât şi Daniel Apetroaie afirmă că le-ar fi cheltuit pentru a deveni Consilieri Locali. În timp ce deviza Organizaţiei Municipale este “Totul pentru Suceava!”, Neculai Cristian Boberschi pare că doreşte să reinstaureze, cu forţa, deviza “Totul pentru mine!”.

 

În numele Organizaţiei Municipale PSD Suceava,

 

Dan Ioan Cușnir

 

Preşedinte Interimar al Organizaţiei Municipale PSD Suceava