Târg de antichități și promoții de vară, în weekend, la Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

Sfârșitul de săptămână aduce noi opţiuni de petrecere a timpului liber pentru clienţii Iulius Mall Suceava: târg de antichităţi şi sesiuni de shopping la promoții estivale de până la 70%.

Pasionaţi de antichităţi? În acest week-end sunteţi aşteptaţi la Iulius Mall, acolo unde zeci de cunoscători în domeniu îşi vor etala preţioasele colecţii.

Târgul de Antichităţi va avea loc la parterul mall-ului, de vineri până duminică inclusiv, în perioada 4 – 6 august 2017, şi va fi locul ideal de unde cei interesaţi vor putea achiziţiona piese unicat sau rare, dar şi numeroase obiecte a căror frumuseţe a sporit odată cu trecerea timpului.

Bijuterii, ceasuri de colecție, viniluri, aparate foto vechi, obiecte vintage, numismatică, filatelie, icoane, argintărie, piese de mic mobilier, tablouri, statuete, cărți şi multe altele piese peste care timpul şi-a pus frumos amprenta vor putea fi admirate la Târgul de Antichităţi.

Dacă vă aflaţi în căutarea unui cadou unic, cu o poveste interesantă, sau pur şi simplu îndrăgiţi obiectele cu dichis şi parfum de altădată, sunteţi invitați la târg.

Încă mai aveţi timp să profitaţi de prețurile topite de vară afișate de magazinele din Iulius Mall Suceava.

Indiferent dacă vreți să fiți în ton cu moda sau vă pregătiți bagajul pentru concediu, aveți acum ocazia să descoperiți promoții de până la 70%, în magazinele voastre preferate. Oferte tentate sunt la articolele de îmbrăcăminte, încălţăminte, bijuterii, accesorii, parfumuri, cosmetice şi multe altele.

Catalogul complet al promoțiilor este disponibil pe pagina de Facebook și pe site-ul Iulius Mall Suceava.

Departament PR

W: www.iuliusmall.com

E: [email protected]


Intră acum și în grupul de