Aproximativ 400 de persoane au participat la evenimentul cultural cu scop caritabil „Drive-in Cinema LEO Bucovina” din parcarea Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

Clubul LEO Bucovina Suceava a organizat sâmbătă, 23 septembrie 2017, ora 21:00, în parcarea Iulius Mall Suceava, un eveniment cultural cu scop caritabil, intitulat “Drive-in Cinema LEO Bucovina “.

Evenimentul inedit “Drive-in Cinema LEO Bucovina“ s-a materializat în organizarea unui cinematograf în aer liber, unde proiecția filmului „Fast and Furious 8”  s-a făcut pe un ecran de mari dimensiuni, iar coloana sonoră a fost transmisă prin intermediul unei frecvențe radio și recepționată direct în mașinile spectatorilor.

Evenimentul s-a desfășurat în condiții foarte bune, iar filmul a fost vizionat de aproximativ 400 persoane aflate în 120 de autoturisme.

Latura caritabilă s-a materializat prin donații în bani din partea celor care au participat la eveniment, astfel încât la final, membrii clubului LEO Bucovina au  reușit să strângă suma de aproximativ 3000 lei (2967 lei), sumă care va fi donată integral sub formă de produse către copiii de la Așezământul Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți.

Asociația Club Lions Suceava și Club LEO Bucovina mulțumește în primul rând sponsorilor: Holzindustrie Schweighofer Rădăuți; Assist Software Suceava; Iulius Mall Suceava; Superstar Com Rădăuți; General Construct Suceava; Market Albina Suceava; Ridia Comisionar Dornești; Doxar Group Gura Humorului; Denis Suceava; Rubber Tech  Suceava și Grazie Mille Bivolărie, care au făcut posibilă organizarea acestui eveniment inedit.

De asemenea, mulțumim partenerilor media: Intermedia; Impact FM; Obiectiv de Suceava, Monitorul de Suceava; Viva FM; Bucovina TV; News Bucovina; Radio AS; Nest TV Channel și Jupânu, care au fost alături de noi și au mediatizat acest eveniment.

Mulțumim tuturor celor care au participat la eveniment și au donat în scop caritabil pentru copiii de la Așezământul Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți, care se vor bucura de supriza pe care o vor face membrii clubului LEO Bucovina.

Mulțumim poliției, jandarmeriei și pompierilor care au fost prezenți la fața locului și au asigurat ordinea, siguranța publică și prevenirea situațiilor de urgență.

Președinte Lions Club Suceava                  Președinte Club LEO Bucovina

Doina  Proșciuc                                         Andrei Hoffman


Intră acum și în grupul de