Poliția Suceava face precizări privind condițiile în care poliţiştii au dreptul să legitimeze, să stabilească identitatea unor persoane și să le conducă la sediu


Intră acum și în grupul de

               Activitatea Poliţiei Române constituie serviciu public specializat şi se realizează în interesul persoanei, al comunităţii, precum şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii.

În esență, responsabilitatea socială a Poliției Române reprezintă angajamentul continuu pe care polițiștii și-l asumă față de societate, de a avea o conduită etică și de a proteja interesele cetățenilor în condiții de echilibru între drepturile acestora și interesele autorităților publice. În exercitarea atribuţiilor de serviciu poliţistul beneficiază de protecţie specială, în condiţiile legii.

Însă, pentru ca polițiștii să-și poată îndeplini până la capăt mandatul astfel încât această instituție să fie, pe deplin, utilă societății, este necesar ca, în mod corelativ, și cetățenii, să acorde sprijin activităților Poliției Române, să respecte legea și dispozițiile polițiștilor.

În acest context, ținând cont de necesitatea asigurării predictibilității modului de aplicare a legii de către polițişti în raport cu principalele situații în care aceştia interacționează cu cetățenii, expunem sumar câteva noțiuni privind modalităţile de abordare a persoanei, legitimare şi stabilire a identităţii şi conducere la sediul poliţiei în cazurile în care se impune acest lucru.

 

Abordarea persoanelor este o măsură polițienească ce presupune inițierea discuțiilor cu o persoană în scopul clarificării/stabilirii unor aspecte legitime, păstrându-se o zonă de siguranță.

 

         Legitimarea și stabilirea identității persoanelor sunt măsuri polițienești cu caracter preventiv, constând în solicitarea și verificarea actului de identitate sau a altor documente oficiale prevăzute cu fotografie, pentru cunoașterea datelor de identitate, cetățenia, domiciliul ori reședința, inclusiv prin efectuarea de verificări în bazele de date.

 

Principalele categorii de persoane față de care poliţiştii au dreptul să legitimeze şi să stabilească identitatea, sunt următoarele:

–              cele care încalcă prevederile legale ori despre care există indicii că au comis sau se pregătesc să comită o faptă ilegală;

–              cele care sunt suspecte prin comportament, bagaje, îmbrăcăminte ori, prin prezenţa lor la o anumită oră sau într-un anumit loc, creează suspiciuni;

–              cele care pot da lămuriri în legătură cu fapte sau alte aspecte care prezintă interes pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale poliţiştilor sau pot fi folosite ca martor asistent.

 

Activităţi ce trebuie efectuate:

–              poliţistul solicită actul de identitate sau orice alt document oficial cu fotografie prin care i se poate stabili identitatea;

–              dacă persoana nu are asupra sa documente de identitate, dar furnizează datele de identificare, poliţistul verifică în bazele de date și stabilește veridicitatea acestora;

–              în cazul în care persoana refuză să se legitimeze ori să dea relaţii cu privire la identitatea sa, poliţistul îi atrage atenţia şi îl informează că fapta constituie contravenţie şi se sancţionează conform legii.

 

Conducerea persoanelor la sediul poliției este o măsură polițienească ce constă în însoțirea persoanelor de la locul abordării acestora până la sediul poliției, în vederea luării măsurilor legale. Verificarea situaţiei acestor categorii de persoane şi luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă.

 

Principalele categorii de persoane față de care poliţistul are dreptul să ia această măsură, sunt:

–              cele care prin acţiunile lor periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale;

–              cele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii.

–              cele urmărite conform legii.

 

Activităţi ce trebuie efectuate:

–              se informează persoana cu privire la motivul luării măsurii precum și cu privire la modul de comportare pe timpul deplasării, atenţionând-o asupra obligaţiei de a se supune în condiţiile legii;

–              înaintea începerii deplasării spre sediul poliţiei se efectuează, în mod obligatoriu, controlul corporal al persoanei care urmează să fie condusă, al bagajelor, precum și al vehiculului, după caz;

–              pe perioada deplasării se vor lua măsurile de siguranță necesare pentru protecția persoanei, dar și a polițistului;

–              consemnarea datelor necesare în registrul cu persoanele conduse la secție, inclusiv informații privind starea fizică a persoanei;

–              luarea măsurilor de siguranță necesare în sediul unității în vederea evitării autovătămării persoanei, agresarea polițiștilor sau a altor persoane, distrugerii bunurilor;

 

Atenție! În cazul nerespectării dispoziţiilor date de poliţist, acesta este îndreptăţit să folosească forţa şi mijloacele din dotare împotriva persoanelor care se opun măsurii!


Intră acum și în grupul de