Președintele Klaus Iohannis, rugat de Coaliția pentru Familie și Platforma civică Împreună să intervină pentru reunirea familiei dr. Camelia Simcală. Copiii sunt despărțiți de mama lor de aproape doi ani

Coaliția pentru Familie și Platforma civică Împreună au cerut, joi, președintelui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare deschisă, să intervină pentru reunirea familiei dr. Camelia Simcală arătând că aceasta este despărțită de copiii săi de aproape doi ani.

Vă prezentăm integral scrisoarea transmisă Președinției României

„Stimate Domnule Președinte,

Coaliția pentru Familie și Platforma civică ÎMPREUNĂ vă aduc la cunoștință situația

tragică a copiilor doamnei doctor Camelia Smicală care sunt despărțiți de mama lor de aproape

doi ani de zile. Această situație necesită, de urgență, implicarea activă și decisivă a statului

român care trebuie să vină în sprijinul și în apărarea acestei familii. Lungul șir de abuzuri la

adresa doamnei doctor Camelia Smicală și a familiei sale trebuie să înceteze.

Incapacitatea statului român de a-și apăra cetățenii transmite poporului român un mesaj de

descurajare și dezamăgire.

Suntem aici în fața unui caz care, oricât ar părea de complicat din punct de vedere juridic, este

un caz de nesocotire flagrantă a art. 9 alin. 1 din Conventia ONU privind drepturile copilului

prin separarea celor doi minori de mamă, împotriva voinței lor, nesocotindu-se astfel relația

fundamentală mamă – copil. Nimic nu poate legitima demersul autorităților finlandeze

împotriva acestei mame și împotriva copiilor ei care își doresc necontenit să fie alături de mama lor.

Pentru noi este un caz de conștiință, o situație în care trebuie să primeze elementara solidaritate

umană, apărarea interesului superior al copiilor de a fi alături de mama lor. În acest sens,

credem că tot ceea ce putem face noi este să demonstrăm concret sprijinul pe care cetățenii

români îl acordă familiei Smicală.

Totodată sperăm ca Președintele României să se implice și să facă demersurile necesare pe lângă

autoritățile statului finlandez pentru a trata acest caz cu respectarea interesului superior al

minorilor și fără distrugerea unei familii.

 

Doamna Camelia Smicală şi cei doi copii minori sunt cetățeni români. Președintele României

are datoria constituțională, nu numai morală, de a apăra viața, libertatea și exercitarea drepturilor fundamentale ale oricărui cetățean roman, indiferent de vârstă sau de locul unde se află el la un moment dat sau altul.

Având în vedere precedentul istoric pe care l-ați creat, coborând în mijlocul unei manifestații populare în iarna anului 2017, vă invităm Stimate Domnule Președinte, în mijlocul nostru, în ziua de 11 noiembrie, ora 12:00, pentru a demonstra împreună cu noi sprijinul de care cauza unificării familiei dr. Camelia Smicală se bucură în societatea românească”.

loading...