Intră acum și în grupul de
Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a anunțat, marți, că CE a notificat oficial România în ceea ce privește ridicarea condiționalității tematice ex-ante privind transporturile (7.1 – Drumuri, 7.2 – Cai ferate și 7.3 – Alte tipuri de transport).
„Investițiile în infrastructură constituie o piatră de temelie pentru dezvoltarea socială a țării. Mulțumesc colegilor din minister și din Ministerul Transporturilor pentru implicare și buna colaborare în realizarea acțiunilor necesare îndeplinirii acestei condiționalități”, a declarat ministrul delegat al Fondurilor Europene, Marius Nica.
Pentru perioada de programare 2014-2020, există două obiective specifice dedicate infrastructurii de transport în cadrul POIM, prin care se vor finanța infrastructura rutieră de importanță europeană, infrastructura feroviară (inclusiv metrou), navală, aeroportuară, investiții în infrastructura multimodală, precum și măsuri privind siguranța în transporturi.
Recent, ca urmare a eforturilor depuse de autoritățile române, CE a considerat îndeplinită și condiționalitatea privind cercetarea.