Proiectul „Eminescu – poetul nemuririi”, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana

Cadrele didactice și elevii de la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana l-au omagiat pe poetul Mihai Eminescu, cu prilejul aniversării a 168 de ani de la nașterea sa, „Ziua Culturii Naționale” fiind astfel a fost o zi festivă.

În cadrul proiectului „EMINESCU – poetul nemuririi”, coordonat de profesoara de limba şi literatura română Țîcșa Adriana, și-au adus aportul și profesorii: Crăciun Cristina-șefa catedrei de limbă română, Oana Robu, Alina Tipa, Domnica Mitrofan, Viorica Draghici și Ionela Tcaciuc.

Activitatea a cuprins prezentări PPT în care s-au subliniat biografia poetului, temele și motivele eminesciene, un scurt program artistic omagial cu poezii și cântece din lirica eminesciană. Atât în cabinetul de istorie, cât și în celelalte clase, pe holuri, au fost expuse planșe, desene colaje, desene în creion și acuarelă, sub titlul “Natura și iubirea în opera eminesciană”.

Bibliotecara Rodica Mîţan a prezentat apoi o expoziţie de carte care a cuprins volume de poezii, viaţa şi opera poetului Eminescu.

“Oriunde ar fi …. Eminescu este Românul Nostru Absolut și rămâne în literatura română ca o lumină eternă, mereu vie.” De aceea, conducerea Liceului Tehnologic “Ștefan cel Mare” Cajvana, respectiv directorul coordonator Nicolae Robu, directorul adjunct Iulian Ciotu, împreună cu domnul primar Tomăscu Gheorghe, profesoarele de limbă și literatură română, Crăciun Cristina și Robu Oana, profesorul de informatică Crăciun Marius au depus coroane și jerbe de flori la statuile lui Mihai Eminescu din Herța și Cernăuți.

Cu această ocazie, în data de 14 ianuarie 2018 a fost semnat un acord de înfrățire între orașul Cajvana, reprezentat de domnul primar Tomăscu Gheorghe, și comuna Ciudei, reprezentată de domnul primar Anatolie Pîțul.

Astfel localitatea Ciudei, de lângă Crasna devine partener în cadrul proiectului comun “Conexiuni de suflet” inițiat de catre liceul din Cajvana.“

„Aceste activități dovedesc atenta preocupare a cadrelor didactice din școala noastră față de munca educativă și reala implicare a elevilor în manifestările de acest gen. Ce este mai important în trecerea timpului este faptul că se păstrează cultul lui Eminescu …”, a declarat responsabila comisiei Metodice a Catedrei de Limba și Literatura Română, prof. Cristina Crăciun- Pâțu.

Nu putea lipsi de la activitățile omagiale Consilierul Educativ, doamna prof.înv.primar, Tomuț Cristina, care a felicitat elevii și cadrele didactice pentru activitățile organizate cu acest prilej.

 

Prof. înv. Primar SESERMAN LIDIA-LOREDANA

Responsabilă cu promovarea imaginii Liceului Tehnologic “Ștefan cel Mare”  Cajvana

 

 

loading...