Zilele Nordului 2018: Subcarpați, Elisabeta Lipă și Marea Nordului, pe agenda ediției a cincea a festivalului. Programul detaliat


Intră acum și în grupul de

Nordul Moldovei se transformă pentru al cincilea an la rând în scenă de festival. Ediția din acest an a Zilelor Nordului (ZN) îi aduce în perioada 30 august – 2 septembrie la Darabani și în comunitățile învecinate pe Subcarpați și Toulouse Lautrec, alături de alte zece trupe și DJ din țară, pe Elisabeta Lipă, Sorin Onișor și Leonard Azamfirei împreună cu alți invitați la conferințele și atelierele festivalului și îi invită pe turiști să descopere Nordul așa cum nu l-au mai văzut niciodată.

Concertele ZN18 au loc în Poiana Teioasa și în curtea Conacului Balș de la Darabani, iar accesul la festival este gratuit.

„Ne vedem în 1 septembrie cât mai în Nord, în Darabani”, le transmit membrii trupei Subcarpați celor care așteaptă să îi asculte live în Poiana Teioasa. Concertul Subcarpați are loc sâmbătă, 1 septembrie, de la ora 22:00.

Headlinerul zilei de duminică e Toulouse Lautrec, iar The Kryptonite Sparks, Ska-nk, Pinholes, Le Minion, Sidewalk Troubadours și artiști de la labelul VRTW – Vinyl Rum Tapas & Wine completează line-up-ul ediției.

Pe lângă muzică, programul festivalului mai cuprinde tururi ghidate la Marea Nordului și Ștefănești – locul nașterii lui Ștefan Luchian, în Siret – vechea capitală a Moldovei – și în Botoșani, orașul domnițelor. Cei interesați pot rezerva locuri în tururi pe site-ul zilelenordului.ro, din cele 50 disponibile în fiecare zi de festival.

Agenda include o deja tradițională conferință cu personalități născute în regiune, Întâlnirile Nordului, la care participă în acest an Elisabeta Lipă, multimpla campioană olimpică și mondială, Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș și Camelia Cazacu, fondatoarea Clubului Copiilor Români din Dublin.

Toți vorbitorii sunt născuți în Nord și revin acasă pentru o întâlnire anuală cu tinerii din regiune, la care dezbat subiectul implicării pentru dezvoltarea comunității. Accesul la conferință este liber și se face în limita locurilor disponibil, prin rezervare pe site-ul festivalului.

Sorin Onișor, fotograful satului românesc, revine în Nord cu workshop-ul de fotografie „Codrii Herței”, la care doritorii se pot înregistra pe site pentru participare. Revin și “Filmele de la miezul nopții” oferite de TIFF și proiectate într-un cinematograf în aer liber la Darabani, unde are loc și prima ediție a târgului meșteșugarilor, iar la Pomârla revine și MTB Maratonul Nordului cu o nouă ediție.

Agenda activităților sportive este completată de turneul Nordul Joacă Tenis și de Crosul Nordului Teioasa Trail, aflat la debut, însă susținut de ambasadori de renume: campioana olimpică Doina Melinte va da startul competiției, iar printre alergători se numără și ultramaratonistul Iulian Rotariu și campioana mondială la alergare montană Andreea Doroftei.

Festivalul va fi organizat cu sprijinul a peste 160 de voluntari, o parte localnici și o parte veniți din toată țara: Darabani, Botoșani, Suceava, Iași, Bacău, Galați, Cluj-Napoca, Oradea. Pentru aceștia, organizatorii derulează un program de pregătire înaintea festivalului, Voluntar în Nord, la care participanții primesc traninguri specializate în management de proiect, comunicare și muncă în echipă.

Pentru participanții care vin din alte localități, organizatorii pun la dispoziție locuri de cazare în campingurile din Darabani și Pomârla, cu toate facilitățile necesare. Informații detaliate despre acestea, programul festivalului și formularele de înscriere la conferințe, tururi și competiții se găsesc pe site-ul www.zilelenordului.ro.

Programul Zilele Nordului 2018

Miercuri, 29 august

 

10:00-16:00 – Voluntar în Nord, Liceul Dimitrie Cantemir Darabani

 

Joi, 30 august

 

9:00-21:00 – Nordul Joacă Tenis, Liceul Dimitrie Cantemir Darabani

9:00-18:00 – Expoziție de fotografie Călin Ilea, Provocările familiilor transnaționale, Muzeul Nordului, Darabani

9:00-20:00 – Atelier de fotografie “Codrii Herței” cu Sorin Onișor, Pomârla

 

Vineri, 31 august

 

9:00-21:00Nordul Joacă Tenis, Liceul Dimitrie Cantemir Darabani

9:00-18:00 – Expoziție de fotografie Călin Ilea, Provocările familiilor transnaționale, Muzeul Nordului, Darabani

9:00-20:00 – Atelier de fotografie “Codrii Herței” cu Sorin Onișor, Pomârla

10:00-18:00 – Tururile Nordului: Vechea Capitală, Siret

20:00-22:00 – Deschiderea oficială: concert la Conacul Balș, Darabani

23:50-2:00 Filmul de la miezul nopții: Caisă, în fața Casei de Cultură, Darabani

 

Sâmbătă, 1 septembrie

 

8:00-16:00 – MTB Maratonul Nordului, Pomârla

9:00-18:00 – Expoziție de fotografie Călin Ilea, Provocările familiilor transnaționale, Muzeul Nordului, Darabani

9:00-20:00 – Atelier de fotografie “Codrii Herței” cu Sorin Onișor, Pomârla

9:00-18:00 – Meșteșugari din Moldova, La șantier, Darabani

10:00-18:00 Tururile Nordului: Luchian și Marea Nordului, Ștefănești

11:00-14:00 – Tururile Nordului: Darabani

15:00-18:00 – Întâlnirile Nordului, Casa de Cultură Darabani

17:30-18:30 – concert Sidewalk Troubadours, Poiana Teioasa

20:30-21:30 – Pinholes, Poiana Teioasa

22:00-23:15 – SUBCARPAȚI, Poiana Teioasa

23:50-2:00 Filmul de la miezul nopții, în fața Casei de Cultură, Darabani

 

Duminică, 2 septembrie

 

8:00-14:00 – Crosul Nordului: Teioasa Trail, Poiana Teioasa

9:00-18:00 – Expoziție de fotografie Călin Ilea, Provocările familiilor transnaționale, Muzeul Nordului, Darabani

9:00-20:00 – Atelier de fotografie “Codrii Herței” cu Sorin Onișor, Pomârla

9:00-18:00 – Meșteșugari din Moldova, La șantier, Darabani

10:00-18:00 – Tururile Nordului: Orașul Domnițelor, Botoșani

11:00-14:00 – Tururile Nordului: Darabani

17:30 – 18:30 – concert Le Minion, Poiana Teioasa

19:00-20:00 – concert Ska-nk, Poiana Teioasa

20:30-21:30 – concert The Kryptonite Sparks, Poiana Teioasa

22:00-23:15 – concert Toulouse Lautrec, Poiana Teioasa

23:50-2:00 Filmul de la miezul nopții: România neîmblânzită, în fața Casei de Cultură, Darabani

 

Luni, 3 septembrie

 

11:00-13:00 – Dezbatere publică: Viitorul Zilelor Nordului, Sala Mare a Primăriei Darabani

 

Despre Zilele Nordului

Zilele Nordului este un festival de muzică, arte și călătorii găzduit la Darabani, cel mai nordic oraș din țară, pe colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova.

Sub sloganul Rădăcinile Cresc, Zilele Nordului mobilizează comunitățile locale și diaspora în proiecte ambițioase de dezvoltare durabilă prin cultură, care cresc an de an încrederea în sine a comunității și interesul publicului larg de a vizita regiunea de Nord.

Festivalul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, a Primăriilor și a Consiliilor Locale din Darabani și Pomârla.

Partener principal: Bergenbier. Sponsori: Arond, Betty Ice, BCR, Cadasplan, Dorna, Pensiunea Koket, Piatra Chiș, Pirania, Promer Group și Sagrod.

Detalii găsiți pe www.zilelenordului.ro.


Intră acum și în grupul de