Retrospectiva prezenței românești la Festivalul anual al Uniunii Internaționale a Cinematografiei de Amatori

Între 1-9 septembrie, în localitatea Blansko, din Cehia, a avut loc ediția anuală a Festivalului și Congresului Uniunii Internaționale a Cinematografiei de Amatori(UNICA), organizație de renume, aflată sub tutela UNESCO și înființată acum 80 de ani.

România, ca țară membră,  a fost reprezentată la această prestigioasa manifestare a cineamatorilor din peste 30 de țări ale lumii, în cadrul secțiunii Young UNICA, de membrii Clubului Video Art de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava. Acestora le-au fost alături cei doi reprezentanți ai Primăriei municipiului Suceava, d-l viceprimar Lucian Harșovschi și consilierul Cezar Ungureanu. Pe parcursul întregii perioade membrii delegației au desfășurat o activitate intensă, de profil, apreciată de cei prezenți la Blansko, realizând un reportaj retrospectivă al  întregii manifestări.

Cei șase elevi,  Luciana Taciuc, Diana Biceaga, Bogdan Baltaru, Dragoș Salagean, Gabriel Nicuțari și Vasile Flutur, coordonați de profesorul îndrumător, Viorel Ieremie, au avut două misiuni diferite. Primii patru au trebuit să realizeze reportajul caleidoscopic, pentru întreaga manifestare, fapt devenit aproape tradițional în ultimii cinci ani, iar ultimii doi au participat la un workshop, alături de alți tineri din țările membre ale Uniunii.

Divizarea atribuțiilor a fost necesară, întrucât workshopul organizat de țara gazdă, Cehia, având ca temă filmul de animație,  a fost conceput pentru tineri peste 18 ani. Au participat tineri din  Belgia, Italia, Suedia, Rusia, Elveția, Spania, Polonia, Austria, Finlanda, Olanda, Slovacia, Cehia, Germania, Rusia, Olanda și România. Cei doi elevi majori, respectiv, Vasile Flutur și Gabriel Nicuțari, care au făcut echipă cu tinerii din Olanda, Suedia, Italia și Austria au trebuit să realizeze, pe parcursul festivalului, un film de animație.

Delegația suceveană s-a făcut remarcată în două momente cheie ale evenimentului. Mai întâi a fost momentul din cea de-a doua zi a festivalului, când, conform tragerii la sorți derulată cu un an înainte, a fost organizată ora de proiecție a filmelor românești. În acest context, a trebuit organizat, conform uzanțelor, un ministand de prezentare a țării, municipiului nostru și a filmelor ce urmau a fi vizionate din partea țării noastre. Ca de obicei, pentru acest prilej s-a mobilizat întreaga delegație, care a făcut ca acest moment să fie unul plăcut, așteptat și apreciat de participanții din celelalte țări.

Filmele cineaștilor de la Colegiul Național „Petru Rareș” au obținut aplauze și recunoaștere internațională, mai ales că au fost realizate de adolescenți lipsiți de experiența participării în competiții internaționale de acest gen. Juriul care a comentat filmele a apreciat îndeosebi tematica extrem de actuală a filmelor, dar și gradul ridicat, din ce în ce mai performant al tehnicilor folosite (imagine, sunet, editare video sau efecte cinematografice). Bineînțeles, celebrul cozonac și afinata bucovineană oferite de noi în mod tradițional, au venit ca o completare, fiind așteptate de toți cei prezenți.

Mai apoi, în cadrul Congresului anual, România a inițiat o propunere privind modificarea condițiilor de participare a tinerilor la workshopul dedicat secțiunii Young UNICA, respectiv acceptarea acestora începând cu vârsta de 16 ani. Deși majoritatea delegațiilor au acceptat propunerea  făcută de reprezentantul României, prof. Viorel Ieremie, din motive procedurale propunerea nu a fost aprobată în vederea supunerii la vot, acest fapt urmând să se realizeze la congresul următor, când va fi punct distinct de discuție pe agenda de lucru a Uniunii, între timp federațiile naționale supunând atenției, în țările lor, propunerea inițiată de România prin reprezentatul său. Motivul principal al divergențelor privind vârsta minimă de participare a constituit-o problema responsabilității privind minorii participanți, pe perioada întregii manifestări, noi venind cu soluții concrete, viabile și acceptabile în  contextul legislativ european.

În cadrul preambulului Galei decernării premiilor UNICA, din ultima zi a festivalului, au fost vizionate toate filmele de animație, realizate de participanții la workshop, cât și cel realizat de ceilalți  patru membri ai echipei de la Clubul Video ART. Instantanee din localitatea gazdă, de la celelalte activități oferite de organizatori, interviuri cu membri marcanți ai Uniunii, secvențe din Praga, capitala Cehiei, unde membrii echipei s-au deplasat pentru acest reportaj, toate au constituit ingredientele unui material cinematografic, ilustrativ al întregului eveniment, apreciat prin aplauze binemeritate, de către toți participanții la Gală.

În competiție au fost prezente 134 de filme ale cineamatorilor din țările membre, fiind distinse cu diplome și medalii, un număr de 40 de filme. Palmaresul României a fost unul previzibil, două din cele patru filme ale Clubului Video Art fiind recompensate. Filmul „One night stand”, realizat de o echipă formată din Oana Hapenciuc, Diana Biceaga, Sabina Bilic Ieremie, Ingrid Ferar, Denis Humă și Nicolai Zaharie  a obținut distincția DIPLOMA, echivalentul unei mențiuni, iar filmul „Revelație”, realizat de Gabriel Nicuțari și Vasile Flutur a obținut DIPLOMA DE ONOARE, fiind echivalentul unui Premiu special.

Prezența delegației sucevene a fost posibilă datorită Primăriei municipiului Suceava și Consiliului Local care și-au exprimat acordul pentru derularea acestei acțiuni de promovare a valorilor românești și sucevene , în special. Mulțumim pe această cale d-lui Primar Ion Lungu, d-lui Viceprimar Lucian Harșovschi și d-lui Cezar Ungureanu, cel din urmă, ca reprezentant al primăriei,  fiind prezent pe tot parcursul evenimentului.

Prof. Viorel Ieremie,

Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava,

Președinte Clubul Video ART