La Cajvana a avut loc cea de-a V-a ediție a Simpozionului Internațional „Arborii ocrotiţi, simbol al vitalităţii, diversităţii şi frumuseţii”

Liceul Tehnologic Cajvana a organizat, sâmbătă, 27 octombrie 2018, a V-a ediție a Simpozionului Internaţional „Arborii ocrotiţi, simbol al vitalităţii, diversităţii şi frumuseţii”. Scopul evenimentului îl reprezintă conştientizarea întregii comunităţi privind valoarea ştiinţifică şi ecologică a arborilor multiseculari, dar şi importanţa europeană a stejarului din Cajvana ca simbol al perenităţii şi continuităţii.

Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Universitatea din București, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Grădina Botanică „Anastasie Fătu” Iaşi, Primăria oraşului Cajvana,  Gimnaziul din Crasna și Școala Medie Nr.1 Crasna, R.Ucraina, Liceul Teoretic “Pan Halippa”, Edineț, Republica Moldova.

Printre invitați s-au numărat domnul economist Gavril Mîrza, fiu al localității, fost președinte al Consiliului Județean Suceava, fost Senator și Deputat în Parlamentul României, domnul profesor Virginel Iordache, Senator în Parlamentul României, doamna profesor universitar doctor Elena Matei din cadrul Facultății de Geografie a Universității din București, doamna lector universitar doctor Despina Saghin de la Facultatea de Istorie și Geografie a Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava, inspectorii școlari, doamna profesor Carmen Sima, profesor doctor Constantin Cocerhan și profesor Lucian Dumitru din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, doamna profesor Larisa Bruja, director al Gimnaziului din Crasna, domnul Ștefan Dragun, Primar al localității Crasna, domnul Petru David, director DPS al raionului Storojineț, domnul profesor Marian Rusu, director al Liceului Teoretic “Pan Halippa”, Edineț, Republica Moldova precum și gazdele manifestării, domnul economist Tomăscu Gheorghe, primarul orașului Cajvana și domnul director coordonator al Liceului Tehnologic “Ștefan cel Mare”, Cajvana, profesor Nicolae Robu.

În debutul evenimentului directorul coordonator al Liceului Tehnologic “Ștefan cel Mare”, Cajvana, prof. Nicolae Robu, a declarat că își dorește ca toate dezbaterile și expunerile din cadrul simpozionului să își îndeplinească obiectivele principale, în special împiedicarea distrugerii de către om a unor specii de plante și animale.

Cu acest prilej doamna director CARTED ( Centrul de cercetare: Research Centre for Regional Environmental, Tourism and Sustainable Development), Elena Matei, a înmânat din partea instituției pe care o conduce, comunității din Cajvana, reprezentată de directorul Nicolae Robu, o diplomă pentru promovarea și ocrotirea Stejarului Secular de la Cajvana, „Copacul anului” din România în anul 2018 . De asemenea, simbolic, a primit diplomă și cea mai tânără participantă la simpozion, eleva Hariuc Gabriela.

Simpozionul a avut două secţiuni: Secţiunea I – Referate ştiinţifice pe tema „Arborii ocrotiţi – simbol al vitalităţii, diversităţii şi frumuseţii”; Secţiunea a II-a – Concurs de creaţie (lucrări grafice, desene, colaje ale elevilor şi cadrelor didactice). Cei prezenţi au putut admira şi aprecia expoziţia amenajată cu bun-gust de cadrele didactice în sala de festivităţi a Căminului Cultural din Cajvana.

Prima secţiune, denumită „Arborii ocrotiţi – simbol al vitalităţii, diversităţii şi frumuseţii”, a cuprins expuneri ale invitaţilor, specialişti pe tematica enunţată.

Au prezentat materiale care au captat atenţia celor prezenţi: prof. Sima Carmen- Inspectoratul Școlar Județean Suceava,  prof.dr. Constantin Cocerhan- ISJ Suceava,  prof. Dimitriu Lucian – ISJ Suceava, prof. univ. dr. Elena Matei, prof. Gabriela Manea , prof. Laura Comanescu, prof. Iuliana Vijulie – Universitatea din București, prof. dr. Bogdan Nistor, Școala Gimnazială nr. 4, Suceava, prof. Alina Nistor, Școala Gimnazială Moișa, Boroaia, prof. Morar Aurelia, Școala Gimnazială nr.11, Suceava, prof. Gabriela Grigoraș, Colegiul Național de Informatică “Spiru Haret” , Suceava, prof. ing. Șerban Cârlugea, prof. Ramona Popescu, prof. Latiș Ana, prof. Violeta Debren, Colegiul Silvic “Bucovina”, Câmpulung Moldovenesc, lector universitar dr. Despina Saghin-Universitatea “Ștefan cel Mare”, Suceava, prof. Drumea Mariana-Colegiul Național “Petru Rareș”, Suceava, prof. Corina Budacă-Școala Gimnazială Zvoriștea, prof. Băeșu Aspazia-Colegiul Național E. Hurmuzachi, Rădăuți, prof. Iurea Cătălina-Colegiul Național “Mihai Eminescu”, Suceava, prof. Ilaria Pușcă și prof. Coca Ioana–Școala Gimnazială Vatra Moldoviței, prof. Clitnovici Gelu-Gheorghe-Liceul Tehnologic “Vasile Cocea”, Moldovița.

 

Prin prezentările şi dezbaterile desfăşurate, aceştia şi-au arătat preocuparea de a forma comportamente şi atitudini ce vizează educarea copiilor şi tinerilor ca cetăţeni responsabili, capabili să ia decizii în ceea ce priveşte protecţia mediului şi şi-au împărtăşit unii altora exemple de bună practică în vederea găsirii celor mai eficiente modalităţi de combatere a poluării şi de conservare a sănătăţii planetei.

Primarul orașului Cajvana, Gheorghe Tomăscu, le-a mulțumit celor prezenți la eveniment și a vorbit despre emblema localității pe care o conduce, stejarul multisecular.

Stejarul nostru multisecular este unul dintre cei mai bătrâni stejari din Europa, stejar care a vegheat la evoluția localității noastre și sperăm că în viitor va fi sănătos, cu toate că dă semen de bătrânețe și apar diferite boli. Acest simpozion va fi benefic pentru toată lumea și de pe urma lui toți vom avea de învățat”, primarul orașului Cajvana, Gheorghe Tomăscu.

Stejarul, cu o înălțime de peste 22 de metri și o circumferință la înălţimea pieptului de 11 metri, este o mândrie pentru localnici, care spun că la umbra acestuia s-a odihnit și domnitorul Ștefan cel Mare, cel care a dat și numele localității, conform unei legende străvechi.

Se spune că după lupta de la Codrii Cosminului, când Ștefan cel Mare s-a întors biruitor împotriva polonilor, a ajuns cu oștile sale pe dealurile păduroase din apropierea curții hatmanului Luca de la Arbore. Și, undeva la răsărit de sat, cale de un ceas, a nimerit într-o poiană, la o stână de păstori cu oile din aceste locuri. Cum era oboist din luptă și după drum lung, Ștefan a descălecat la umbra stejarului din poiană, iar atunci au venit la el baciul stânei și ciobanii care i-au adus un caș mare. Domnul a întrebat unde l-au putut face așa mare, iar ei i-au răspuns „În vană, Măria Ta!”. „De astăzi înainte aceste locuri să se cheme „Caşvana”, în amintirea priceperii şi hărniciei voastre”, a poruncit Ștefan.

Stejarul din Cajvana este cel mai bătrân din sud-estul Europei, având aproximativ 900 de ani, și a fost declarat de Academia Română monument al naturii.

Cei prezenți la simpozion s-au putut bucura și de un moment artistic deosebit, intitulat „… La umbra Stejarului”. Sceneta, prin jocul actoricesc și costumele deosebite, i-a purtat pe cei prezenți, pentru câteva clipe, în timpurile vechi, pe vremea domnitorului Ștefan cel Mare. Momentul artistic a fost interpretat de o trupa de tineri din oraşul Cajvana și de agentul-şef Petru Bodîrlău, din Vicovu de Sus, cel care a jucat rolul lui Ştefan cel Mare.

Prof.înv.primar Seserman Lidia-Loredana

Responsabilă cu promovarea imaginii Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare”, Cajvana