Comisia UE a aprobat preluarea innogy de E.On care și asumat angajamente de a renunţa la anumite activităţi.

În urma avizării primite azi din partea Comisiei Europene privind preluarea

innogy, E.ON intenţionează să realizeze rapid integrarea acestei companii în

cadrul Grupului.

“Viitorul noului E.ON începe astăzi. Integrarea Innogy va

crea o companie deplin dedicată situării clienţilor în centrul a tot ceea ce

facem. Vrem să punem bazele unui parteneriat cu clienţii pentru a configura

noua lume a energiei şi, în acelaşi timp, să devenim mai inovatori, prin

utilizarea energiei cu o eficienţă tot mai mare, şi să aducem astfel o

contribuţie eficace la protejarea climei”, a afirmat Directorul General al E.ON,

Johannes Teyssen.

Integrarea innogy va spori performanţa companiei, fiind astfel în interesul

clienţilor săi, al partenerilor săi comerciali, al angajaţilor şi acţionarilor săi.

„Prin combinarea punctelor noastre tari cu cele ale innogy, vom crea o

companie ale cărei reţele inteligente vor furniza din ce în ce mai multă

energie verde oamenilor, companiilor şi comunităţilor, şi le va aduce pe toate

acestea împreună. O companie care dezvoltă produse şi servicii inovatoare

şi atrăgătoare pentru mai bine de 50 de milioane de clienţi din 15 ţări.

Aceeaşi companie va asigura pentru peste 70.000 de angajaţi locuri de

muncă sigure, cu perspective în viitor. Şi va oferi acţionarilor o valoare

atrăgătoare şi perspective de creştere”, a mai spus Teyssen.

Angajamentele faţă de Comisia Europeană considerate acceptabile

pentru E.ON

Avizarea Comisiei Europene este legată de diverse angajamente asumate de

E.ON de a renunţa la anumite activităţi. Acestea includ companiile de

vânzare cu amănuntul de electricitate şi gaze naturale din Republica Cehă şi

o parte din activitatea E.ON de vânzare de electricitate cu amănuntul din

Ungaria. Angajamentele din Germania se leagă în primul rând de o parte

semnificativă a activităţii E.ON pe domeniul încălzirii cu electricitate, precum

şi construcţia şi operarea unei serii de staţii de încărcare a autovehiculelor

electrice pe autostrăzi. „Ne-ar fi plăcut să continuăm aceste activităţi, însă

suntem hotărâţi să realizăm măsurile agreate cu Comisia Europeană. Luând

în considerare noile oportunităţi remarcabile de dezvoltare pentru E.ON,

aceste concesii sunt tolerabile”, a adăugat Teyssen. Per ansamblu,

activităţile de vânzare cu amănuntul cu aproximativ 2 milioane de clienţi pe

partea de furnizare vor trebui să treacă printr-un proces de cesionare, mai cu

seamă în Europa de Est. Totuşi, E.ON nu va trebui să vândă nicio companie

de distribuţie.

Consiliul de Supraveghere al E.ON urmează să fie extins;

componenţa Consiliului Director al E.ON rămâne

neschimbată

Conform rezoluţiei Adunării Generale Anuale a Acţionarilor E.ON din luna

mai 2019, după ce E.ON va finaliza preluarea innogy, Consiliul de

Supraveghere E.ON va avea cu 20 de membri mai mult. „Scopul acestei

creşteri numerice este acela de a oferi reprezentanţilor angajaţilor innogy un

cuvânt de spus în cadrul Consiliului de Supraveghere al E.ON şi de a ne

asigura că putem beneficia şi de experienţa reprezentanţilor acţionarilor din

actualul Consiliu de Supraveghere al innogy. RWE, care va deveni în curând

cel mai mare acţionar al nostru, va fi, la rândul său, reprezentat în Consiliul

de Supraveghere”, a declarat Preşedintele Consiliului de Supraveghere al

E.ON, Karl-Ludwig Kley.

Reprezentanţii acţionarilor pe care E.ON urmează să îi propună spre numire

sunt Rolf Martin Schmitz, Director General al RWE, precum şi antreprenorul

Ulrich Grillo şi consultantul american în afaceri Deborah B. Wilkens, ultimii

doi fiind în momentul de faţă încă membri ai Consiliului de Supraveghere

innogy. În plus, Monika Krebber, Stefan May şi René Pöhls vor deveni

membri ai Consiliului de Supraveghere E.ON în calitate de reprezentanţi ai

angajaţilor innogy.

Noul E.ON va fi condus în continuare de către membrii actuali ai Consiliului

Director al companiei. Consiliul de Supraveghere E.ON şi-a reafirmat decizia

anterioară de a-l păstra pe Johannes Teyssen în funcţia de Director General

Executiv (CEO). Consiliul de Supraveghere a confirmat şi faptul că Leonhard

Birnbaum, Thomas König, Marc Spieker şi Karsten Wildberger vor rămâne

membri ai Consiliului Director al E.ON SE. Contractul de Director Financiar

(CFO) al lui Marc Spieker a fost prelungit cu încă cinci ani, aşadar până la

finele anului 2024.

“În ultimii ani, Johannes Teyssen a concentrat E.ON în direcţia noii

configuraţii a lumii energiei. El este persoana potrivită pentru a superviza

integrarea rapidă şi cu succes a innogy precum şi dezvoltarea în continuare

profitabilă a companiei noastre,” a subliniat Kley. El a adăugat că şi ceilalţi

membrii ai Consiliului Director au abilităţile, tipurile de personalitate şi

experienţa necesare pentru a propulsa dezvoltarea E.ON după preluarea

innogy. „După o analiză aprofundată, membrii Consiliului de Supraveghere

au ajuns la concluzia comună că echipa de conducere a E.ON, care este una

de succes, nu ar trebui schimbată. Desigur, rezoluţia Consilului de

Supraveghere din decembrie 2016 conform căreia femeile să reprezinte 20 la

sută din Consiliul Director al E.ON până la sfârşitul anului 2021 rămâne

valabilă şi vom acţiona la momentul potrivit pentru a ne asigura că va fi

implementată”, a explicat Kley.

Primul nivel de conducere aflat sub Consiliul Director va fi ocupat în

mod egal de către E.ON şi innogy

E.ON a completat până în momentul de faţă şi viitoarele funcţii de directori

executivi care sunt sensibile din punct de vedere concurenţial, numind astfel

aproape întreg nivelul de management aflat sub Consiliul Director. Ca şi în

cazul celor selectaţi în luna iunie, nou-numiţii directori executivi provin

aproape în părţi egale de la E.ON şi innogy. „Am selectat cea mai potrivită

persoană pentru fiecare rol din noul E.ON. Sunt foarte încântat că viitoarea

echipă de conducere va fi reprezentată în mod egal de către E.ON şi innogy

şi că am crescut proporţia directorilor executivi femei la acest nivel până la

aproximativ 25 la sută”, a spus Teyssen.

Victoria Ossadnik va fi numită în funcţia de Director General Vânzări şi Soluţii

Clienţi în Germania, iar Katherina Reiche (în momentul actual director

general al Asociaţiei Germane a Utilităţilor Publice Locale, VKU) se va afla la

cârma uneia din cele mai mari şi mai importante unităţi din cadrul activităţilor

de distribuţie din Germania ale E.ON începând cu ianuarie 2020. “Sunt

extrem de încântat că am putut asigura doi manageri atât de eficienţi pentru

cele mai mari companii din cadrul Grupului E.ON”, a afirmat Johannes

Teyssen. “În plus, prin numirea Katherinei Reiche, transmitem un semnal clar

despre cât de importantă rămâne cooperarea strânsă cu municipalităţile şi cu

utilităţile publice”, a continuat Teyssen.

Essen, capitala energiei

Conform planului, noul E.ON va avea sediul central la Essen, iar impozanta

clădire de birouri din Brüsseler Platz va rămâne sediul său corporatist. „Acest

lucru, împreună cu reorganizarea RWE, înseamnă că Essen îşi păstrează

poziţia de capitală a energiei”, a afirmat Teyssen. De la Essen, compania îşi

va manageria activităţile de distribuţie şi de soluţii clienţi din 14 ţări europene

şi din Turcia.

Sediul central al E.ON va mai găzdui şi centrul de inovare, care va da impulsul

necesar unei tranziţii energetice de succes în Europa şi reducerii emisiilor de

carbon. Acest lucru se potriveşte perfect şi cu planurile companiei de a crea noi

locuri de muncă, orientate către viitor, mai ales în Essen. Din multe puncte de

vedere, Essen deţine toate atuurile pentru a servi drept sediu central corporatist,

adică o bună infrastructură, faptul că este situat în inima regiunii Ruhr şi

Nordrhein-Westphallen, ceea ce este o atracţie în sine, precum şi un mediu

cultural foarte viu. Zona metropolitană Ruhr este un loc excelent în care să

trăieşti şi să lucrezi, a accentuat Teyssen.

Ţintele sinergetice sunt reafirmate; se asigură o implementare cu

responsabilitate socială

Teyssen a reconfirmat ţinta E.ON de a realiza între 600 şi 800 de milioane de

euro din sinergii, începând cu anul 2022. „Acţionarii pot conta pe asta”, a

spus Directorul General al E.ON. El a adăugat că E.ON va continua şi să

planifice reducerea personalului cu cel mult 5.000 de locuri de muncă – mai

puţin de 7 la sută din forţa sa de muncă – până la atingerea ţintei de sinergie.

„Ne menţinem angajamentele, ceea ce înseamnă şi angajamentul de a

implementa reducerea de personal într-o manieră responsabilă din punct de

vedere social.” Declaraţia Europeană de Politici Colective „Viitorul şi

securitatea locurilor de muncă”, contractul colectiv de muncă pentru

Germania încheiat cu asociaţiile angajaţilor şi cu sindicatele ver.di şi IGBCE

vor oferi cadrul necesar în acest sens. „O tranzacţie de mari dimensiuni cum

este aceasta creează incertitudini de ambele părţi. Dorim, de aceea, să

asigurăm angajaţilor claritate cât mai repede posibil. Aceasta reprezintă cea

mai temeinică fundaţie pentru creşterea viitoare, pentru locuri de muncă

sigure pentru mult timp de aici înainte, iar mai târziu pentru noi locuri de

muncă”, a spus Teyssen. Înainte de toate, vor trebui găsite soluţii pentru

unele detalii ale viitoarei structuri organizatorice a E.ON.

Pregătirile pentru integrare, caracterizate de încredere şi respect

reciproc

În parteneriat cu innogy, E.ON a pus piatra de temelie pentru integrarea cu

succes în cele 12 luni anterioare. Echipele de proiect, împreună cu

reprezentanţii E.ON şi innogy, lucrează încă de vara trecută pentru a

concepe viitoarea structură organizatorică a Grupului E.ON. „Colaborarea cu

innogy s-a caracterizat prin încredere şi respect reciproc, lucru pentru care

sunt foarte recunoscător, mai ales lui Uwe Tigges şi actualului Consiliu

Director al innogy”, a subliniat Teyssen.

Pregătirile pentru noua structură s-au inspirat din experienţa ambelor

companii în vederea realizării celui mai mare beneficiu posibil pentru clienţi.

„Configuraţia activităţii noastre de distribuţie, de exemplu, va adopta

abordarea E.ON. Companiile noastre de distribuţie se numără printre cele

mai eficiente din Germania. Clienţii nu au decât de câştigat din asta. În

continuare, dorim să realizăm acest lucru pentru cât mai multe din reţelele

noastre de distribuţie din Europa. E-mobilitatea, pe de altă parte, constituie

un exemplu de afacere în care vrem să profităm de pe urma capabilităţilor

speciale ale innogy pentru a oferi clienţilor noştri opţiuni încă şi mai

atrăgătoare pentru a trece la o maşină electrică”, a spus Teyssen.

E.ON îşi asumă responsabilitatea managementului

“Suntem conştienţi că avizarea UE ne conferă responsabilitatea de ansamblu

pentru noul E.ON”, a afirmat Teyssen. Pentru mâine se preconizează ca

aproape 76,8 la sută din acţiunile innogy să fie transferate către E.ON.

Participaţia de 16,7 la sută al RWE va face din acesta cel mai mare acţionar

al E.ON. Întrucât oferta de preluare a E.ON lansată anul trecut acţionarilor

minoritari se va finaliza la sfârşitul săptămânii viitoare, prezenţa sa în

compania innogy va creşte cu doar puţin peste 9,4 puncte procentuale.

Împreună cu acţiunile achiziţionate de pe piaţă în ultimele luni, E.ON va

ajunge să deţină un total de 90 la sută din acţiunile innogy. În plus, E.ON se

aşteaptă să aibă o reprezentare corespunzătoare în Consiliul de

Supraveghere al innogy cât mai curând posibil.

La începtul lui septembrie, E.ON deja îşi anunţa intenţia de a efectua o

fuziune cu eliminarea forţată a acţionarilor minoritari în condiţiile Legii

Germane de Transformare, şi în cadrul acestui proces, de a achiziţiona

participaţia în innogy care este deţinută în momentul de faţă de acţionarii

minoritari. „Se preconizează că de mâine innogy va aparţine E.ON. Vom

prelua managementul innogy într-o serie de paşi clari. Desigur, vom respecta

drepturile acţionarilor innogy minoritari rămaşi. Iniţial vom manageria innogy

ca pe o subsidiară a Grupului E.ON, iar în faza iminentă a integrării îi vom

adapta treptat guvernanţa corporatistă conform uzanţelor din cadrul acestui

tip de procese. Ţinta noastră este şi va rămâne integrarea rapidă şi completă

a innogy.”

Pregătiri pentru transferul către RWE a regenerabilelor şi a altor

activităţi de producţie şi transport

Tranzacţia cu RWE include şi transferul activităţilor E.ON şi innogy în

domeniul regenerabilelor. Segmentul de energie regenerabilă a E.ON se va

transfera către RWE până la sfârşitul lunii septembrie, iar cel corespunzător

innogy îl va urma cât mai curând posibil anul viitor. „Am făcut tot ce este

necesar pentru ca acest lucru să se întâmple şi suntem foarte încrezători că

vom putea să finalizăm rapid şi această parte a tranzacţiei”, a spus Teyssen.

E.ON intenţionează şi să îşi transfere participaţia minoritară la centralele

nucleare Gundremmingen şi Emsland către RWE până la sfârşitul lui

septembrie. Totodată, activitatea de înmagazinare a gazelor a innogy şi

participaţia sa în compania austriacă de energie Kelag urmează a fi

transferate către RWE anul viitor. În plus, E.ON va primi o compensaţie

financiară în valoare de 1,5 miliarde de euro de la RWE.

loading...