Campania ”Fii aproape de departe” continuă: Societatea civilă suceveană și o televiziune locală strâng donații pentru achiziția de tablete necesare învățării de la distanță

Lansat în luna martie, odată cu debutul pandemiei, Fondul de Solidaritate “Fii aproape de departe” este o inițiativă civică menită să genereze solidaritate în comunitatea suceveană. Prima acțiune a avut drept obiectiv ajutorarea persoanelor vrâstnice fără familie sau fără alte forme de sprijin prin achiziția de produse esențiale coșului zilnic. De data aceasta, apelul la solidaritate vizează copiii din familii fără posibilități.

În contextul actual, România urmează exemplul statelor europene care au ales să nu înghețe anul școlar sau să sisteze cursurile universitare, optând pentru soluția mutării orelor de curs în mediul online. Pentru o desfășurare adecvată a acestora, elevii și studenții au nevoie de un calculator sau o tabletă personală, cu conexiune la internet. Din păcate, acestea le lipsesc multor elevi români, ceea ce face imposibilă continuarea actului școlar și le poate chiar periclita viitorul. În absența unei politici publice în acest sens, e nevoie de solidaritatea comunității pentru a oferi tinerilor șanse egale, indiferent de mediul din care provin sau de posibilitățile materiale ale familiei. Aceasta este și finalitatea acestui apel a solidaritate la care s-au raliat Televiziunea Intermedia  și constă în achiziția de tablete pentru elevii proveniți din familii fără posibilități. Prioritar, se vor achiziționa tablete pentru elevi de clasa a VIII-a cu rezultate bune la învățătură și care urmează să susțină examenul de Evaluare Națională, urmând ca această campanie să fie extinsă și pentru alte categorii de elevi.

Asociația SEVA, condusă de Angela Zarojanu și Asociația Multicare, a cărei președintă este Nicoleta Daneliuc, Ami și Mihai–fotografie și video, alături de Roxana Dumitrache, activistă pentru drepturile omului, au relansat un apel la solidaritate, cu sprijinul important, ca de fiecare dată, al jurnalistului Adriana Dascălu Bulină și al Televiziunii Intermedia. Acest apel la solidaritate reprezintă o nouă probă de empatie pentru societatea suceveană care, deși încercată, a reușit să se mobilizeze și să fie generoasă și activă civic în momente dificile.

Fondul de Solidaritate “Fii aproape de departe” rămâne o inițiativă  civică continuă, iar donațiile se vor strânge pe tot parcursul stării de urgență instituite. Inițiatoarele acestei campanii își exprimă recunoștința față de cei care au donat pentru campania dedicată persoanelor vârstnice și invită sucevenii, oriunde s-ar afla, să fie alături de elevii suceveni din familii cu posibilități financiare reduse.

Contul în care se pot face donațiile este:

RO98BTRLRONCRT0259440301, Asociația Multicare, Banca Transilvania Suceava.     

loading...