Expozitia Internationala de Grafica Satirica “BUCOVINA – ROMANIA” a ajuns la cea de-a VIII-a editie

Muzeul Bucovinei şi Consiliul Judeţean Suceava organizează a VIII-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Grafică Satirică BUCOVINA, informează într-un comunicat de presă, organizatorii evenimentului.

Potrivit sursei citate, data limită de trimitere a caricaturilor la concursul-expoziţie a fost 30 aprilie 2014.

În concurs s-au înscris 390 de caricaturişti, cu 1.145 caricaturi, din 67 ţări.

Pe data de 3 iunie, la Muzeul de Ştiinţele Naturii se va întruni juriul format din – Mihai Pînzaru Pim – caricaturist, George Licurici – caricaturist şi Ovidiu Ambrozie Borta – caricaturist, ce va stabili caricaturile pentru expoziţia Internaţională de Grafică Satirică BUCOVINA – ROMANIA, precum şi câştigătorii din acest an.

Premiile expoziţiei: Premiul BUCOVINEI – 500 € + diploma + medalia de aur, respectiv trei menţiuni – diplomă + medalie.

“Mai menţionăm faptul că, la această ediţie, ce are ca temă, « cartea », s-au înscris cei mai multi artişti, cu cele mai multe caricaturi comparativ cu celelalte ediţii”, se arată în document.

Deschiderea oficială a expoziţiei va fi în data de 13 iunie 2014, de la ora 12.00, la Muzeul de Ştiinţele Naturii.

loading...