Intră acum și în grupul de
La City Gallery din incinta Shopping City Suceava va avea loc joi, 4 decembrie, de la ora 16.30, lansarea cărţii „Tehnici de eliberare emoţională – Vindecarea inimii” scrisă de psihologul Mihai Moisoiu.
Potrivit autorului, cartea prezinta „importanţa trăirii conştiente a fiecărei clipe şi ne îndrumă pas cu pas, ne oferă modalităţi de purificare şi echilibrare emoţională şi mentală, pentru toate momentele zilei.
De asemenea, sunt prezentate diferite abordări prin care putem înţelege şi echilibra relaţiile de cuplu si cele cu ceilalţi, conflictele interumane, stările de mânie, frică, panică, supărare, rezolvarea problemelor în aşa fel încât neînţelegerile, stările emoţionale dizarmonioase şi tensiunile zilnice, momentele dificile să se transforme în oportunităţi de vindecare şi echilibrare.
Relaţia de cuplu, modul în care se atrag fiinţele umane, posibilităţile de armonizare a unor dezechilibre la nivel de cuplu sunt toate explicate cu ajutorul principiului rezonanţei aducând, astfel, o nouă viziune asupra funcţionării subtile a legii atracţiei.
Tot aici este prezentata pentru prima data teoria spaţiilor psihosomatice, însoţită de o serie de exerciţii de armonizare şi echilibrare ce combină respiraţia, vizualizarea creatoare, diferitele poziţii ale mâinilor pe corp şi sugestiile pozitive.
A dărui iubire cu inima curată şi din suflet fiintei care conteaza, celor dragi este un exerciţiu ce ne aduce iubire, rabdare si vindecare în fiecare celulă a corpului nostru, ne înalţă inima şi ne purifică mintea. De fiecare dată, când dăruim fiintei care conteaza pentru noi şi cel mai neînsemnat lucru, ii daruim ei inimii ei si ne dăruim si nouă iubire stabilitate, vindecare, armonie şi linişte”, a arătat psihologul Mihai Moisiu.
Intră acum și în grupul de