Ziua Internaţională a Romilor va fi sărbătorită la Dolhasca


Intră acum și în grupul de

Ziua Internaţională a Romilor, marcată la data de 8 aprilie, va fi sărbătorită după Paște, în data de 16 aprilie 2015, în oraşul Dolhasca, începând cu orele 14:00.

romi

Potrivit președintelui Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa Sucursala judeţului Suceava, Vasile – Virgil Pohoață, data de 8 aprilie marchează, din punct de vedere istoric, reuniunea la nivel internaţional a organizaţiilor romilor din lume în cadrul primului Congres Mondial al Romilor, ce a avut loc la Londra, în anul 1971.

„Cu această ocazie, s-a adoptat simbolul comunităţii romilor – roata cu spiţe, iar cântecul “Gelem, gelem” a devenit imnul său internaţional. Tot în anul 1971 s-a adoptat şi steagul internaţional al romilor: jumătatea de jos este verde – simbol al câmpurilor înverzite, iar jumătatea de sus albastră – simbol al cerului senin. La mijlocul steagului se află o roată roşie, care simbolizează soarta şi nomadismul tradiţional, în relaţie cu aria de origine – India”, a spus Pohoață.

În România, ziua de 8 aprilie a fost consacrată drept „Sărbătoarea etniei romilor din România” prin Legea nr.66/2006, o iniţiativă legislativă a deputatului Nicolae Păun, reprezentantul minorităţii romilor în Parlamentul României.

„În acest context Asociaţia Partida Romilor Pro Europa Sucursala judeţului Suceava împreună cu Biroului Judeţean pentru Romi din cadrul Instituţiei Prefectului – judeţul Suceva, transmite un călduros “La mulţi ani!”, multă sănătate, fercicire, putere de muncă, pace şi linişte sufletească tuturor romilor din judeţul Suceava”, a transmis președintele Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa Sucursala judeţului Suceava, Vasile – Virgil Pohoață.


Intră acum și în grupul de