Lansări de carte de şi despre poetul Vasile Tudor, la USV

La Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava vor fi lansate joi, 14 mai, de la ora 16.00, în Aula corpului E din cadrul USV cinci volume de şi despre poetul Vasile Tudor.

afis_lansari_Vasile_Tudor

Reprezentanții USV au informat că este vorba despre patru cărţi ale poetului apărute recent: Escortele tăcerii (Editura Charmides, Bistriţa, 2014), Sălbatica stafie/Savage Ghost, traducere de Olimpia Iacob şi Jim Kacian (Timpul, Iaşi, 2014), La ronda de soledad/Rondul de singurătate, Antología, traducción, estudio preliminar y postfacio de Dorel Fânaru y Enrique Nogueras (El Genio Maligno, Granada, 2014) şi Cartea sonetelor (Timpul, Iaşi, 2015), respectiv de volumul colectiv coordonat de Dorel Fînaru, Analiza discursului poetic. Comentarii ale textelor volumului Pietre curgătoare, de Vasile Tudor, Argument, studiu introductiv, postfaţă, bibliografie şi indici de Dorel Fînaru (Editura Universităţii „Ştefan cel Mare”, Suceava, 2015).

Evenimentul se integrează în programul Colocviului Internaţional „Omul şi mitul”  şi este coordonat de Mircea A. Diaconu.

Vor lua cuvântul la lansare: Mircea A. Diaconu, Sabina Fînaru, Luminiţa Turcu, Gina Puică, Cassian Maria Spiridon, Gellu Dorian, Ovidiu Morar, Vlad Sibechi, Lavinia Seiciuc şi Dorel Fînaru.