Mocănița Huțulca din Moldovița va circula zilnic începând din 20 iunie. Anul trecut au mers cu mocăniţa 12.000 de turişti

Începând cu data de 20 iunie a.c., Mocănița Huțulca din Moldovița va circula zilnic, purtându-i pe turiști pe traseele pitorești ale Bucovinei.

Potrivit președintelui Asociației pentru Păstrarea Liniilor Ferate Înguste din România, Georg Hocevar, până la sfârșitul lunii septembrie, Mocănița Huțulca va circula în fiecare sâmbătă și duminică de la orele 10.00 și 14.00 din stația Moldovița, iar în timpul săptămânii, în perioada 20 iunie – 10 iulie și de la 1 septembrie – 25 septembrie, de la ora 14.00.

mocanita moldovita (4)

De asemenea, în perioada 11 iulie – 31 august, Mocănița va circula zilnic de la orele 10.00 și 14.00 din stația Moldovița.

Georg Hocevar a mai informat că anul trecut peste 12.000 de turiști s-au plimbat cu trenul de agrement Moldovița – Argel, botezată de localnici „Mocănița Huțulca”.

Mocănița a fost construită în 1888 pentru transportul de masă lemnoasă de la pădure la gater și a fost folosită în acest scop până în 2001.

Din cauza închiderii fabricii de prelucrare a lemnului din Moldovița, locomotivele au rămas în depou, iar liniile au fost demontate.

mocanita moldovita (1)

„Acum zece ani, în iulie 2005, Mocănița Huțulca a fost reînființată pentru turism. La început doar pe o rămășiță de 3,6 kilometri. Asociația Pentru Păstrarea Liniilor Înguste din Romania a reușit până astăzi să reconstruiască 12 kilometri de cale ferată pe vechiul amplasament. Acțiunea a fost de succes. Datorită frumuseței zonei au venit în fiecare an mai multi turiști. La ora actuală activitatea din Moldovița se desfășoară de către 7 feroviari care au în exploatare două locomotive cu aburi și 10 vagoane de călători, pentru o călătorie de neuitat prin frumusețea Bucovinei” a mai spus Hocevar.

El a precizat că la capătul liniei a fost amenajat un popas unde turiștii pot servi mâncăruri cu specific bucovinean, dar și faptul că există perspective pentru prelungirea liniei pe vechea linie CFR până la Mănăstirea Moldovița, pe o distanță de 5 kilometri.