(GALERIE FOTO) Sala „Radu Bercea” din Casa Culturii din Gura Humorului, inaugurată cu o expoziţie a artistului plastic


Intră acum și în grupul de

Un număr de 40 de lucrări de aquarelă semnate de artistul plastic humorean Radu Bercea, ce ilustrează peisaje, străzi şi case din oraşul în care locuişte, au fost reunite într-o expoziţie ce a fost vernisată, duminică, la Casa de Cultură din Gura Humorului.

Artistul plastic Radu Bercea a declarat pentru News Bucovina că de-a lungul vieţii a avut numeroase expoziţii, iar după ce a depăşit 200 de expoziţii, a renunţat să le mai numere.

bercea expo (4)

“Am pregătit o expoziţie de acuarelă, foarte multe locuinţe de pe diferite străzi din oraşul Gura Humorului, adică expoziţia este dominată de peisaje din acest oraş”, a spus Radu Bercea.

El a explicat că intenţiona să verniseze această în cursul toamnei, când se împlinesc 525 de ani de atestare documentară a oraşului Gura Humorului, dar la sugestia primarului Marius Ursaciuc cele 40 de lucrări au fost expuse cu prilejul Zilelor Humorului.

Artistul plastic humorean a mai spus că sala în care se află, în prezent, expoziţia de acuarelă poartă numele său, la iniţiativa primarului Marius Ursaciuc, în semn de recunoaştere a meritelor sale la promovarea şi ilustrarea oraşului Gura Humorului.

“Eu m-am bucurat foarte mult, este o mare cinste pentru mine, chit că încă sunt în viaţă. Ştiţi că, în genere, după ce dispar oamenii după aceia li se atribuie diferite onoruri”, a precizat artistul plastic humorean subliniind că, atât timp cât va trăi şi sănătatea îi va permite, va continua să lucreze şi va promova oraşul care este şi “casa” sa.

În privinţa planurilor de viitor, artistul plastic Radu Bercea a spus că pregăteşte o nouă expoziţie de artă decorativă care va fi deschisă în toamna acestui an, dar şi pentru ilustrarea unei cărţi.

“Am o altă expoziţie “Memoria retinei Gulagului românesc” care este itinerantă. Va fi deschisă la Piatra Neamţ şi apoi la Universitatea din Iaşi”, a precizat Radu Bercea subliniind că expoziţia respectivă este o partea din viaţa sa pe care a încercat să o ilustreze grafic.

 


Intră acum și în grupul de