Săptămâna Europeană a Sportului 2015 va fi marcată şi la Suceava


Intră acum și în grupul de

In județul Suceava vor avea loc, săptămâna viitoare, o serie de manifestări prilejuite de Săptămâna Europeană a Sportului, eveniment aflat la prima ediţie.

Cele zece activităţi, care vor cuprinde  disciplinele fotbal, volei, tenis, cros, baschet, ciclism, tir sportiv, tir cu arcul, aerobic-fitness, kangoo-jumps, se vor desfăşura cu aportul și colaborarea dintre Asociația Județeană Sportul pentru Toți şi numeroase cluburi, asociații sportive, organizații sindicale sau firme.

În perioada 7-13 septembrie 2015, va avea loc prima ediție a Săptămânii Europene a Sportului. Aceasta va fi marcată în România de peste 130 de acțiuni, la care vor participa circa 26.000 de amatori de mișcare și 1.200 de voluntari. Statistica este confirmată de organizatorii locali și județeni implicați în organizarea și coordonarea evenimentelor, după cum se arată într-un comunicat al Federației Române Sportul pentru Toți.

AfisEvenimentul, care se va desfășura simultan în toate cele 28 de țări ale Uniunii Europene, la care se adaugă alte 6 țări de pe continent. El este promovat atât de canalul de televiziune pan-european Eurosport, de televiziuni membre ale EBU, în urma unui acord semnat anul acesta, de federații naționale și la nivel continental, cele mai active anunțându-se cele de gimnastică și atletism, cât și de ambasadorii SES. Acești ambasadori ai Săptămânii Europene a Sportului, personalități consacrate ale sportului, reprezintă, ei înșiși, modele de succes pentru practicanții activității fizice și sportului.

„În țara noastră îi avem ca ambasadori pe dna. Gabriela Szabo, campioană olimpică, actualul ministru al Tineretului și Sportului, și pe dl. George Boroi, vicecampion european, președintele al celui mai puternic club din România, Steaua București. Alți reprezentanți ai țărilor UE sunt, printre alții, celebrități precum Paula Radcliffe, Steven Gerrard (Marea Britanie), Joel Gonzalez (Spania), Caroline Wozniacki (Danemarca), Tapio Korjus (Finlanda), Gerlinde Kaltenbrunner (Austria), Danka Bartenkova (Slovacia), Jean-Michel Saive (Belgia), Marie Bochet (Franța), Clarence Seedorf (Olanda)”, arată Mihai Androhovici, vicepreşedinte al Federaţiei Române Sportul pentru Toţi.

Desfășurată sub deviza #BeActive, Săptămâna Europeană a Sportului va avea la Bruxelles un eveniment principal, pe 9 septembrie, în The Square Conference Center, cu tema „Rolul sportului în promovarea toleranței și societății deschise în Europa”. Cu acest prilej vor fi decernate Premiile #BeActive, prin care sunt recunoscute și prezentate proiectele cele mai bune din Europa, care se disting datorită abordării creative, inovatoare și favorabile creșterii participării cetățenilor europeni la sport și activitate sportivă.

În prima zi a Săptămânii, pe 7 septembrie, la București va fi organizată o conferință de presă de deschidere oficială a evenimentului, susținută de cei doi ambasadori români și de reprezentanții Federației Române Sportul pentru Toți, urmând să aibă loc manifestări în majoritatea județelor, se mai arată în comunicatul Federației Române Sportul pentru Toți.

Săptămâna Europeană a Sportului – #BEACTIVE este un Program finanţat cu sprijinul Comisiei Europene prin Programul Erasmus + și cofinanțat de Ministerul Tineretului si Sportului având Coordonator Național Federația Română Sportul pentru Toți.


Intră acum și în grupul de