Volumul „Analiza de date în SPSS” va fi lansat la USV

Afis Lansare de carte

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei organizează miercuri, 25 noiembrie, în amfiteatrul Dimitrie Leonida din corpul D al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, începând cu ora 15:00, lansarea cărţii cu titlul „Analiza de date în SPSS”, avându-l ca autor pe Marius Marici, asistent universitar dr. la Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei.

Potrivit reprezentanților USV, cartea se adresează tuturor celor care realizează un proiect de cercetare pentru elaborarea unei lucrări de licență, disertaţie sau doctorat, precum şi celor care dezvoltă lucrări metodico – ştiinţifice în vederea obţinerii gradului didactic I în învăţământul preuniversitar.

„Lucrarea oferă o perspectivă clară asupra analizei cantitative de date în contextul cercetării ştiinţifice moderne, adresându-se domeniului ştiinţelor sociale, în special, dar şi altor domenii care utilizează în cercetare analiza statistică a datelor”, se arată într-un comunicat al universității sucevene.

Alături de invitaţii manifestării, Rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin POPA şi membrii conducerii Facultăţii şi Departamentului de Ştiinţe ale Educaţiei, sunt aşteptaţi să participe profesori din comunitatea academică suceveană, din învăţământul universitar şi preuniversitar, precum şi studenţi aflaţi în parcursul academic al studiilor de licenţă, masterat sau doctorat.