Au început înscrierile pentru ediţia a XXI-a a Festivalului-concurs de literatură „Rezonanțe udeștene”

Cea de-a XXI-a ediție a Festivalului-concurs de literatură „Rezonanțe udeștene” va avea loc în perioada 27 – 29 mai 2016, la Suceava şi Udeşti. Până la data de 15 aprilie 2016 pot fi înscrise lucrările pe cele trei secţiuni ale concursului: poezie, proză scurtă şi reportaj literar.

scris eseu

Festivalul-concurs de literatură „Rezonanțe udeștene” este organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, prin Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Bucovinei, Crai Nou Suceava, Teatrul Municipal “Matei Visniec” Suceava, Inspectoratul Județean Școlar Suceava, Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera”, Primăria comunei Udeşti, Asociaţia Culturală „Mircea Motrici”, Centrul Cultural “Unirea sub Oadeci” Udeşti și Biblioteca Comunală “Constantin Ştefuriuc” Udeşti.

„Concursul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul creatorilor din literatura de astăzi şi se va desfăşura pe trei secţiuni: poezie, proză scurtă şi reportaj literar”, a declarat Carmen Veronica Steiciuc.

Vă prezentăm regulamentul concursului:

1.Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare, tehnoredactate cu diacritice.

2.La concurs pot participa autori de orice vârstă, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Marele Premiu la ediţiile precedente ale concursului.

3.Lucrările, dactilografiate în cinci (5) exemplare, vor fi trimise pe adresa:

Centrul Cultural Bucovina, Str. Universităţii nr. 48, Suceava, 720228, cu mentiunea “PENTRU FESTIVALUL-CONCURS DE LITERATURA REZONANTE UDESTENE”

4.Lucrările se trimit până la data de 15 aprilie 2016. Ele vor purta în loc de semnătură un motto ales de autor. În coletul poştal va fi introdus un plic închis (având acelaşi motto), care va conţine numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, studii, activitate literară, adresa completă, numărul de telefon şi eventual adresa electronică.

5.La secţiunea poezie, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum cinci şi maximum zece poezii. La secţiunea proză scurtă, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum o proză scurtă şi maximum trei. La secţiunea reportaj literar, fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu un reportaj de maximum cinci pagini.

6.Un concurent poate participa la toate secţiunile.

7.Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul concursului „REZONANŢE UDEŞTENE”, iar laureaţii vor fi publicaţi în „Caiete udeştene”, volum editat pe suport electronic de Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava din cadrul Centrului Cultural Bucovina.

8.Laureaţii vor fi anunţaţi până la data de 23 mai 2016, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, precum şi la manifestările prilejuite de finalizarea Concursului, care vor avea loc la Suceava şi Udeşti, între 27 şi 29 mai 2016. Manifestările vor consta în lansări de carte, şezători literare, recitaluri de poezie, spectacol de teatru, vizite la muzee şi monumente de artă din judeţ, realizate cu participarea membrilor juriului şi a altor personalităţi literare. Organizatorii asigură cazarea şi masa. Transportul va fi suportat de laureati si invitati. În eventualitatea în care laureaţii doresc să fie însoţiţi şi de alte persoane, acestea trebuie să-şi suporte integral toate cheltuielile, iar organizatorii trebuie anunţaţi până cel mai târziu la data de 25 mai 2016, pentru a face rezervările necesare.

9.Juriul concursului va fi alcătuit din critici literari, poeţi, prozatori, redactori şefi de reviste literare, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

10.Membrii juriului nu pot schimba ulterior ordinea rezultată în urma jurizării.

11.Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda următoarele premii:

POEZIE: Marele premiu „MAGDA ISANOS” , Premiul I, Premiul II, Premiul III

Premiul „CONSTANTIN ŞTEFURIUC”

PROZĂ SCURTĂ: Marele premiu „EUSEBIU CAMILAR”, Premiul I, Premiul II, Premiul III

REPORTAJ LITERAR: Marele premiu „MIRCEA MOTRICI”, Premiul I, Premiul II, Premiul III

Vor fi acordate, în funcţie de posibilităţi, şi premii ale unor reviste literare.

Relaţii suplimentare: tel: 0745-773290 – Carmen Veronica Steiciuc