Festivalul de Teatru în limba română pentru Copii și Tineret, ediția a X-a, în perioada 18-20 aprilie, la Suceava

Comunicat de presă

foto 2015 festASOCIAȚIA PROMOTORII BUCOVINEI cu sprijinul Municipiului Suceava și al Consiliului Local Suceava organizează Festivalul de Teatru, în limba română pentru Copii și Tineret, ediția a X-a în perioada 18-20 aprilie 2016 la sala Teatrului Municipal ”Matei Vișniec” Suceava. În cadrul Festivalului copii și tinerii aflați în Municipiul Suceava pot viziona spectacole gratuite, pot participa la ateliere de lucru și concursuri de interpretare precum și la expoziția de afișe ale celor 40 de participanți înscriși deja în concurs. Doritorii se mai pot înscrie până la data de 15 aprilie 2016 la adresa de e-mail brad_ellena@yahoo.com. Invitații speciali în juriu și la atelierele de lucru sunt prof. universitar Octavian Jighirgiu, dramaturgul și regizorul Gabriela Ioniță și actorul Dan Clucinschi. Acest proiect este realizat în asociere cu Municipiul Suceava și Consiliul Local Suceava.

Programul manifestărilor:

Luni, 18 aprilie 2016 începând cu ora 10 va avea loc inaugurarea Expoziției de afișe ale participanților înscriși în concurs, Concursul de interpretare, secțiunile Monolog și trupe- etapa locală,Premierea și Spectacolul demonstrativ ”Povestea lui Harap Alb”- jucat de Trupa Fabulinus și Ateliere de lucru sub îndrumarea prof. univ Octavian Jighirgiu, dramaturgului și regizorului Gabriela Ioniță și actorului Dan Clucinschi.

Marți, 19 aprilie 2016, începând cu ora 10 va fi deschisă Expoziția de afișe, Concursul de interpretare- faza națională, categoria Copii, secțiunile monolog și trupe, Premierea și Spectacolul demonstrativ ”Minciuna din spatele adevărului” jucat de Trupa PI și Ateliere de lucru sub îndrumarea prof. univ Octavian Jighirgiu, dramaturgului și regizorului Gabriela Ioniță și actorului Dan Clucinschi.

Miercuri, 20 aprilie 2016, începând cu ora 10 va fi deschisă Expoziția de afișe, Concursul de interpretare- faza națională, categoria Tineri, secțiunile monolog și trupe, Premierea, momente demonstrative oferite de membrii juriului  și Ateliere de lucru sub îndrumarea prof. univ Octavian Jighirgiu, dramaturgului și regizorului Gabriela Ioniță și actorului Dan Clucinschi.

VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG,

 prof. Elena Ignat