”Serenadă de primăvară”, concert simfonic al Orchestrei Universității “George Enescu” Iași, la Suceava


Intră acum și în grupul de

Orchestra Universității “George Enescu” Iași, sub bagheta dirijorului Alexandru Ianoș, va susține la Suceava un concertul simfonic deosebit, intitulat ”Serenadă de primăvară”.

Evenimentul va avea loc joi 19 mai a.c., la ora 19.00, la Centrul Cultural ”Bucovina” (Sala Cinema Modern), fiind organizat în cadrul Festivalului Zile și Nopți Studențești USV 2016.

Cu lucrări ale unor compozitori celebri precum Antonio Vivaldi, Georg Friedrich Haendel și Wolfgang Amadeus Mozart, membrii Orchestrei Universității „George Enescu” Iași vor interpreta cu măiestrie operele sub bagheta dirijorului Alexandru Ianoș.

afis Serenada de primavaraViolonistul și dirijorul Alexandru Ianoș este unul din cei mai cunoscuți dirijori români din Europa, având o vastă experiență, participări la festivaluri internaționale și recitaluri și turnee alături de orchestre de prestigiu din Europa.

A fost un membru al premiatului „Spohr Quartett”, iar ca solist a evoluat în numeroase festivaluri, printre care “Festival de musica romantic” din Barcelona, “Festival international de musica Ciudad de Ayamonte”, unde recitalul său al concertului de Beethoven la vioară în august 1989 a fost difuzat în direct la televiziunea spaniolă.

A evoluat ca dirjior invitat alături de multe orchestre din Europa, inclusiv Orchestra Radio Simfonică din Kiev, Orchestra Națională Radio din București, The Südwestdeutsche Philharmonic din Constance (Germania), The Middle Tennessee Symphony (Statele Unite ale Americii), cât și alături de The Brünner Philharmonic și Slovak Sinfonietta în numeroase turnee și spectacole televizate în Spania, Germania, România, Ucraina, Elveția și Statele Unite ale Americii.

În ultimii ani Alexandru  Ianoș și-a intensificat activitatea ca dirjior în Elveția. Acesta a fost invitat să dirijeze Murten Classics Festival, Opera Festival din Avenches, în seria principală a Société des Concerts din Fribourg și a dirijat Orchestra Simfonică din Berna de mai multe ori. A dirjiat și lucrări mai puțin familiare, precum premiere mondiale ale compozitorului elvețian Friedrich Theodor Fröhlich, muzica acestuia fiind editată chiar de Alexandru Ianoș.

Intrarea la concert este gratuită și se face pe bază de invitație. Pentru rezervări puteți apela numărul de telefon 0752 092 606.

Evenimentul este organizat de Casa de Cultură a Studenților Suceava, în parteneriat cu Primăria municipiului Suceava.


Intră acum și în grupul de