Spectacolul “Cărţile-fabulă urbană” regizat de Octavian Jighirgiu va avea loc, duminică, într-un spaţiu neconvenţional, în zona centrală a Sucevei


Intră acum și în grupul de

Spectacolul “Cărţile-fabulă urbană”, după o piesă scrisă de Horia Gârbea, în regia lui Octavian Jighirgiu, va avea loc, duminică, într-un spaţiu neconvenţional din centrul Sucevei, fiind prevăzute două reprezentaţii.

Într-un comunicat de presă al organizatorilor acestui eveniment se precizează că spectacolul “Cărțile – fabulă urbană”, după o piesă scrisă de Horia Gârbea, regia artistică Octavian Jighirgiu, va avea două reprezentații, prima la ora 17:00 și a doua la ora 19:00, lângă Hotel Gloria, la intersecția străzilor Ciprian Porumbescu și Vasile Bumbac, curtea interioară.

CARTILE - afis“Cunoscut pentru activitatea sa intensă de publicist și autor de poezie, proză, teatru, critică literară și teatrală, eseuri, cu un total de 12 piese, prezentat atât în țară, cât și peste hotare, Horia Gârbea a realizat de asemenea și scenarii de film și televiziune.

 

Octavian Jighirgiu este profesor de teatru la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași și regizor cu o bogată experiență.

“Cărțile – fabulă urbană” invită spectatorul să mediteze asupra rosturilor intelectualului în lumea contemporană, conceput pentru spații neconvenționale, oferă publicului șansa de a participa la acțiunea dramatică, prin metodele specifice teatrului”, se arată în comunicatul de presă. (Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de