„Festivalul Colindelor Bucovinene”, la cea de-a doua ediție


Intră acum și în grupul de

La Biserica romano-catolică „Coborârea Duhului Sfânt” din Solonețu-Nou a avut loc în cea de a doua zi a Sărbătorii Nașterii pruncului Isus, „Festivalul Colindelor Bucovinene”, care a ajuns la a II- a ediție.

La manifestare au participat opt coruri din comunitățile poloneze: Solonețu Nou, Cacica, Moara, Suceava, Poiana Micului, Siret, Rădăuți, Pleșa și Vicșani, reprezentanții comunității greco-catolice ucrainene – Corul „Maidancek” din Maidan si Corul Forumului Democrat German din Câmpulung Moldovenesc. Corurile au prezentat colinde specifice fiecărei zone din care fac parte.

„Dorim ca această acțiune să devină o tradiție, în comunitatea poloneză din Bucovina! Cu această ocazie dorim să ne întâlnim și să petrecem împreună bucuria Nașterii Domnului ca o mare familie poloneză!”, a declarat președintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher.

Alături de el au participat la eveniment deputatul Victoria Longher, părintele decan Iosif Păuleț, dar și preoți din decanatul de Bucovina.

După terminarea festivalului, toată lumea s-a adunat la casa polonă unde, conform tradiției (de Ajun) s-au împărțit cu ”oplatek” (nafura). Tot atunci, au fost premiate trei fete din comunitatea poloneza pentru rezultatele excelente obținute la concursul de limba și literatura polonă.

În Polonia, colinda, în sens original era un cântec de anul nou în cinstea gospodarilor, prin care se transmiteau urări de fericire și succes. Mai târziu, între secolele XVIII și XIX, a început să însemne „cântec de Nașterea Domnului”, dar și „datină populară legată de vizitarea caselor, colindarea, prezentarea ieslei”.

Colinda este semnul bucuriei și al înțelegerii, al unității – pe care o cântăm la masa de Ajun împreună cu familia, dar și în biserică cu credincioșii. Această tradiție este adesea susținută de școală, de casele de cultură, de ansamblurile regionale devenind un element al folclorismului, iar serbările de colindă și Jasełka (scenete legate de Nașterea Domnului) sunt foarte populare ca formă de teatru, prezentate la diferite festivaluri.

 

 

 


Intră acum și în grupul de