Spectacolul ”Frumoasa călătorie a urșilor panda”, după Matei Vișniec, pe scena suceveană


Intră acum și în grupul de

Pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, va avea loc, marți, 21 februarie a.c., de la ora 19.00, spectacolul ”Frumoasa călătorie a urșilor panda”, după Matei Vișniec, în regia Cătălinei Buzoianu.

Din distribuția piesei fac parte actorii: Iolanda Covaci și Marius Călugărița, sound design: Mihai Prejban și Sorin Antonie, mișcare scenică: Galea Bobeicu, elemente de pantomimă: Adrian Nour.

”Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt”, de Matei Vișniec „absurdă şi plină de umor, începe ca o poveste de dragoste din lumea noastră: doi tineri se trezesc într-o dimineaţă în acelaşi pat şi nu-şi amintesc nici cum au ajuns acolo, nici dacă au făcut dragoste, dar încep o relaţie. Convenţia este să petreacă împreună doar nouă nopţi, apoi ea să dispară pentru totdeauna.”

Spectacolul ”Frumoasa călătorie a urșilor panda” a obținut numeroase premii: Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul de Teatru Studio Pitești 2011, Festivalul Zile si Nopti de Teatru Brăila 2011, Bursa de Creație acordată de ICR Paris 2012, Festivalul de Teatru Underground Arad 2012, Festivalul Național de Teatru Independent 2013, Iași Fringe Festival 2013, Festivalul Francofonie Buzău 2013, Sibiu Fringe Festival 2014.

Prețul unui bilet la spectacol este 50 de lei.

Rezervări, la telefon: 0759048677. (Irina Lițu)

 


Intră acum și în grupul de