Magazinul Lidl de pe Calea Unirii se va închide pentru modernizare în 28-29 martie. Din 30 martie și până în 2 aprilie va avea oferte speciale


Intră acum și în grupul de

Magazinul Lidl din Suceava, situat pe Calea unirii, nr. 24 va fi închis pentru modernizare în zilele de 28 și 29 martie, a anunțat compania.

 

Potrivit unui comunicat de presă, Lidl își propune să îmbunătățească permanent experiențele clienților în timpul cumpărăturilor, astfel că va investi în reamenajarea magazinului Lidl din Suceava, situat pe Calea Unirii, Nr. 24.

Acesta va fi închis în zilele de 28 și 29 martie, urmând a se redeschide în data de 30 martie.

Odată cu finalizarea lucrărilor de reamenajare, magazinul Lidl își va întâmpina clienții cu un nou aspect, mai modern și mai apropiat de dorințele lor, iar în noul design al magazinului va predomina culoarea antracit, iar signalistica va fi realizată în culorile alb și negru, pentru o lizibilitate sporită.

„În plus, pentru că Lidl este o companie orientată către sustenabilitate, va aduce o serie de îmbunătățiri în ceea ce privește economisirea de energie, dar și funcționalitatea. Astfel, pentru a ajuta clienții să găsească mai ușor produsele preferate, toate grupele de marfă vor fi reamenajate. Totodată, pentru a face mai comod accesul la produsele congelate, vor fi montate congelatoare verticale”, se arată în comunicat.

De la redeschiderea de joi, 30 martie, și până duminică, 2 aprilie, magazinul Lidl de pe Calea Unirii, Nr. 24 îi va aștepta pe clienți cu oferte speciale și cu reduceri.

Pe durata lucrărilor de modernizare a unității, clienții își vor putea face cumpărăturile în magazinul Lidl din apropiere, de pe Strada Cuza Vodă, Nr. 59, menționează compania.


Intră acum și în grupul de