Expoziție cu pistoale din colecțiile Muzeului Bucovinei, la Cetatea de Scaun a Sucevei

Muzeul Bucovinei, Serviciul Cetatea de Scaun, organizează în perioada 17 mai – 10 iunie 2017, microexpoziția cu arme de foc aparținând colecției de patrimoniu a instituției intitulată ”Pistoale din colecțiile Muizeului Bucovinei. Arme de foc din secolele XVIII – XX.”

Potrivit organizatorilor, obiectele de patrimoniu (revolvere, diferite tipuri de pistoale, cu cremene, percuție și capsă) vor fi expuse în Casa Custodelui de la Cetatea de Scaun.

”Prin acest proiect  cultural se urmărește  valorificarea expozițională a patrimoniului mobil al Muzeului Bucovinei.

Coordonatorul proiectului Gabriel Marcel Catrinar alături de muzeograful Ciprian Petru Popovici și conservatorii Vasilica Cotoc, Tiberiu Polocoșeru și Mihai Ivan evidențiează cele mai reprezentative piese din custodia Muzeului  Bucovinei”, precizează organizatorii expoziției.

În cadrul expoziției sunt expuse 26 de obiecte, aflate în stare bună de conservare, împreună cu o gamă largă de informații istorice legate de apariția lor.