Flutur: Debutul Festivalului Ștefanian mă mulțumește: Ștefan cel Mare ne unește aici, în Cetatea de Scaun, mai ușor decât ne așteptam


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, luni, că este mulțumit de debutul Festivalului Ștefanian, mai ales că au participat reprezentanți ai ctitoriilor domnitorului Moldovei din Ucraina și Republica Moldova.

„Îmi exprim bucuria și mulțumirea că au participat și reprezentanți ai ctitoriilor lui Ștefan cel Mare din Ucraina și Republica Moldova, reprezentanții din Hotini, Soroca și Cetatea Albă, dar și din județele Moldovei și din Ardeal”, a spus Flutur.

El a arătat că Festivalul Ștefanian este o formă de respect față de memoria lui Ștefan cel Mare, considerat cel mai mare român.

„ E un debut pe care pe mine personal mă mulțumește”, a spus Flutur.

El a arătat că festivalul își propune evocarea lui Ștefan cel Mare și evenimente care să aducă aminte despre perioada glorioasă a lui Ștefan cel Mare.

”Ștefan cel Mare parcă ne unește aici, la Suceava, în Cetatea de Scaun, mai ușor decât ne așteptam”, a spus Gheorghe Flutur.

El a anunțat că în această săptămână  urmează și alte evenimente, inclusiv pelerinajul spre Putna.

Festivalul Ștefanian a debutat, sâmbătă cu o slujbă de pomenire a 72 de domnitori Moldovei oficiată în capela din Cetatea de Scaun a Sucevei și a continuat duminică după amiaza cu salutul reprezentanților ctitoriilor ștefaniene, dar și cu alte evenimente.(N.B.)


Intră acum și în grupul de