Festivalul Medieval 2017: 50 de evenimente în fiecare zi, 412 participanți din patru țări și reconstituiri istorice ale unor momente importante

Festivalul Medieval care debutează joi seara la Suceava cu o paradă pe străzile municipiului este din acest an internațional, având participanți din România, Serbia, Ungaria și Ucraina.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că joi seara de la ora 20.30 începe parada de deschidere a Festivalului Medieval la care sunt 412 participanți din mai multe țări.

„Pentru prima dată este festival medieval internațional și au și venit trupe din Ucraina, din Ungaria și din Serbia”, a spus Flutur.

El a precizat că vor evolua 28 de trupe și că este un număr mai mare de cascadori, iar la turnirul ecvestru sunt 12 cai.

Totodată, vor fi diverse acrobații, demonstrații cu păsări de pradă, iar tabere de reprezentare vor fi inclusiv în șanțul de apărare al cetății.

„Avem zilnic în jur de 50 de evenimente în Cetatea de Scaun. O densitate foarte mare de manifestări”, a mai spus președintele CJ Suceava.

El a menționat că pentru că anul acesta se împlinesc 560 de ani de la urcarea pe tron a lui Ștefan cel Mare vor fi reconstituiri istorice ale unor evenimente, cum ar fi miruirea unui domn sau constituirea Sfatului Domnesc, ori întoarcerea victorioasă a lui Ștefan cel Mare din bătălia cu Muntenia, cu actori de la Teatrul din Botoșani.

Flutur a mai spus că se estimează că în acest an numărul vizitatorilor va fi de circac 15.000.

„Am luat și măsuri pentru fluidizarea traficului și sper că împreună cu Primăria, cu Poliția locală și Poliția Județeană să facem față acestui aflux de turiști”, a spus Flutur.