Peste 300 de IMM-uri sucevene sunt așteptate la „Topul firmelor private”, ediția a XXII-a


Intră acum și în grupul de

Federația Patronală a Intreprinderilor Mici și Mijlocii din județul Suceava organizează, vineri 13 octombrie a.c., cea de-a XXII-a ediție a TOPULUI FIRMELOR PRIVATE DIN JUDEȚUL SUCEAVA.

Evenimentul va avea loc la Complexul Zamca din Suceava, începând cu ora 17:00, și se va bucura de prezența a peste 300 de firme IMM din județul Suceava.

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Federaţiei Patronale a IMM-urilor din judeţul Suceava, TOPUL IMM SUCEAVA 2017 va evidenția rezultatele economice deosebite obținute de  IMM-urile sucevene în anul 2016, performanțele de excepție obținute de acestea și oamenii de afaceri care le conduc.

„Sunt firmele care se constituie în repere și modele de succes. Ele reprezintă baza mediului de afaceri local și a societății sucevene, motorul dezvoltării și creșterii economice a județului Suceava. Performanțele lor economice se regăsesc în primele 3 locuri ale Topului IMM care evidențiază, dincolo de cifre și statistici, eforturile depuse pentru a furniza servicii și produse performante, de a menține și/sau a crește numărul locurilor de muncă, de a derula afaceri în condiții dificile și într-o perioadă  atât de dificilă din punct de vedere economic”, arată sursa citată.

De asemenea, în cadrul TOPULUI IMM SUCEAVA 2017  vor fi acordate și premii speciale unor firme IMM sucevene, pentru rezultate economice și antreprenoriale de excepție înregistrate.

„Păstrând tradiția organizării, an de an, a celui mai important eveniment adresat oamenilor de afaceri din sectorul privat sucevean, Federația Patronală IMM Suceava va sublinia, încă o dată, prezența organizaţiilor patronale IMM sucevene în viaţa economică și socială a judeţului Suceava, promovând și susținând activitatea și rezultatele economice ale IMM-urilor sucevene”, se mai precizează în comunicatul transmis.

La eveniment sunt așteptați și reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale, ai instituțiilor publice locale și centrale, ai conducerii CNIPMMR, din cadrul instituțiilor bancare, dar și din alte organizații și organisme de la nivel local și național, parteneri și colaboratori ai Federației Patronale IMM din județul Suceava.

 

 

 

 


Intră acum și în grupul de