Piesa „Kebab” de Gianina Cărbunariu, în regia lui Daniel Iordan, va avea premiera, vineri, la Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava. Spectacolul este dedicat luptei împotriva traficului de persoane


Intră acum și în grupul de

Spectacolul „Kebab”, de Gianina Cărbunariu, în regia lui Daniel Iordan, va avea premiera vineri, 20 octombrie, la ora 19:00, la Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava. Specatcolul este dedicat luptei împotriva traficului de persoane, iar premiera are loc în săptămâna în care și România marchează Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane -18 octombrie.

„Este un spectacol prin care dorim să ne aliniem, pe data de 18 octombrie, celor care pe plan european luptă împotriva traficului de persoane. În 2006 când s-a declarat Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, în Germania avea loc un festival de teatru contemporan, cu o participare din 21 de țări. România a participat în acel moment cu o piesă, text care este montat astăzi la Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava, sub numele de „Kebab” și care aparține Gianinei Cărbunariu”, a declarat, marți, într-o conferință de presă, Carmen Veronica Steiciuc, directorul Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava.

Steiciuc a precizat că „Kebab” spune povestea a trei tineri români care, din motive personale, părăsesc țara din dorința de a se realiza în Irlanda.

„Motivul fiecăruia dintre ei este diferit dar, în același timp, este plin de speranță. Caruselul în care sunt prinși, ambiția dusă la extrem fac din ei victime și călăi. Textul abordează subiectul traficului de persoane, o realitate, din păcate, extrem de des întâlnită în țara noastră”, a spus Carmen Veronica Steiciuc.

Directorul Teatrului Municipal a mai arătat că din distribuția piesei fac parte actorii Ioana Nichita, Bogdan Amurăriței și Răzvan Bănuț, cei trei jucând pentru prima dată împreună. De asemenea, în echipa de producție, alături de regizorul Daniel Iordan, se află și Augustin Bucur, director imagine.

Bogdan Amurăriței – Daniel Iordan – Ioana Nichita
Răzvan Bănuț – Carmen Veronica Steiciuc – Alina Mihăescu

Bogdan Amurăriței este cunoscut publucului sucevean, fiind actor al Teatrului Municipal „Matei Vișniec” de la înființare. Răzvan Bănuț s-a alăturat de curând trupei de actori, iar aceasta este prima producție a TMMVS care îl include. Cât despre Ioana Nichita, ea este masterand la U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” București, actor colaborator în acest spectacol.

Daniel Iordan, regizorul spectacolului Kebab, este și actor, absolvent al U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” București, clasa profesorului univ. dr. Ion Cojar. Cu mare experiență în teatru, dar și în film, Daniel Iordan activează de asemenea în zona workshop-urilor de actorie.

În cadrul conferinței de presă, regizorul Daniel Iordan a spus că a găsit la Suceava un mediu optim, creativ, pentru realizarea unui proiect care „nu este foarte lejer din punct de vedere emoțional”.

„Consider că am găsit de departe un mediu optim, creativ, pentru realizarea unui proiect care nu este foarte lejer din punct de vedere emoțional. Mă încearcă două sentimente, primul fiind de mare bucurie de a lucra cu acești trei actori absolut minunați, și în același timp, de ce nu, un sentiment de mare tristețe pentru că după ziua de vineri va trebui <<să duc mireasa la altar>>, și bineînțeles cu încredere să îi las pe acești tineri minunați să ducă mai departe conceptul, mesajul acestui proiect. În aceste 40 de zile, timpul efectiv alocat pentru realizarea proiectului, am făcut tot posibilul să lucrez, să disec anumite lucruri în ceea ce privește arta actorului, să îi provoc pe acești actori cu anumite exerciții specifice artei actorului, de a putea simți, de a putea lucra cu interiorul lor, pentru a putea duce mai departe mesajul către public”, a spus Daniel Iordan, subliniind faptul că acest proiect teatral se bazează, în foarte mare parte, strict pe arta actorului.

La rândul lor, Bogdan Amurăriței, Ioana Nichita și Răzvan Bănuț, actorii din piesa „Kebab”, au ținut să evidențieze buna colaborare cu regizorul Daniel Iordan și au apreciat stilul pe care acesta l-a abordat pentru realizarea spectacolului.

„Sunt foarte bucuros că spectacolul s-a realizat prin workshop-uri aici și acum. S-a creat o energie foarte frumoasă în timpul repetițiilor, care a construit scenele de la sine. Sunt foarte entuziasmat și aștept să vină lumea la spectacol”, a spus Bogdan Amurăriței.

Prețul unui bilet la premieră este 25 de lei, iar la celelalte reprezentații este de 20 de lei, respectiv 10 lei pentru pensionari, elevi și studenți.

Relații și rezervări, la numărul de telefon 0759048677.

(Mihaela Tcaciuc)


Intră acum și în grupul de