Speak va concerta la Balul Bobocilor de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava


Intră acum și în grupul de

Asociația Studenților din Universitatea Suceava (ASUS), în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava și Casa de Cultură a Studenților, organizează miercuri, 29 noiembrie a.c., începând cu ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Balul Bobocilor USV 2017, cu tema „Gods of Egypt”.

„Tema din acest an este intitulată Gods of Egypt și are ca protagoniști 10 perechi de boboci energici și entuziaști, care sunt gata să-și pună în joc eleganța, carisma și aptitudinile cele mai speciale pentru a câștiga mult râvnitul titlu de Miss și Mister Boboc”, au informat organizatorii evenimentului.

Potrivit acestora, Balul Bobocilor din acest an îi va avea ca invitați speciali pe SPEAK și Libelula, iar biletele au fost puse în vânzare începând de luni, 13 noiembrie, la prețul de 25 de lei.

„Imediat după mult așteptatul spectacol, toți cei care vor să îi sărbătorească pe câștigători sunt invitați la un after party în Versus Bar & Restaurant”, au mai arătat reprezentanții ASUS.

 


Intră acum și în grupul de