Relansarea proiectului „Școala Mamei”, sâmbătă, la Muzeul de Istorie din Suceava

Muzeul de Istorie din Suceava găzduiește sâmbătă, 24 februarie a.c., de la ora 12.00, evenimentul de relansare a proiectului „Școala Mamei”, inițiat de Asociația Rădăcini și Aripi – Educația Părinților Suceava.

Potrivit organizatorilor, scopul evenimentului de relansare a proiectului „Școala Mamei” este acela de a prezenta noile cursuri ce se vor desfășura începând de luna viitoare și care se adresează viitorilor sau actualilor părinți, dar și oricăror altor persoane interesate de educația pre și post natală.

„Începand cu luna martie 2018, vom lansa noi pachete de servicii, care să răspundă nevoilor părinților. Astfel, pe lângă cursurile despre sarcină, naștere și puericultură, părinții vor putea participa și la noile cursuri care vor aborda teme despre diversificare, prim ajutor, schimbările în viața familiei după apariția copiilor”, au menționat inițiatorii proiectului.

Astfel, cursurile sunt structurate pe mai multe module, acestea fiind: „Sarcina, Travaliu și Naștere”, „Prima întâlnire cu bebele”, „Curs de puericultură” (tăticii participanți primesc un Atestat de absolvire în baza căruia pot obține 10 zile de concediu paternal, pe lângă cele 5 zile oferite de stat), „Diversificare”, „Curs de prim ajutor”, „Sănătatea copilului și a familiei”, „Drepturile și protecția femeilor însărcinate la locul de munca”, „Informații despre Alăptare”, dar vor fi organizate și workshop-uri ce privesc gimnastica gravidelor sau masajul bebelușului.

„Se dorește a fi un curs interactiv, la care participanții să afle răspunsuri  personalizate la întrebările lor, astfel încât să înlăturăm fricile legate de naștere și îngrijirea celor mici”, a menționat Gianina Mamciuc, trainer și moderator în cadrul proiectului „Școala Mamei”.

Ea a precizat că din echipa proiectului mai fac parte cadre medicale și mame cu experiență, pasionate de miracolul vieții: Alexandra Hlade, Absolvent Psihologie şi Educator Perinatal, dr. Petronela Vicoveanu – Medic specialist Obstetrică-Ginecologie, dr. Sebastian Criste – Medic specialist Obstetrică-Ginecologie, dr. Adina Frenţi – Medic Specialist Neonatologie, dr. Roxana Axinte – Medic Specialist Pediatrie, dr. Bogdan Bondaru – medic specialist medicină de urgență, medic SMURD și Lili Bălan – Moaşă Licenţiată.

„Invităm pe toată lumea să ne viziteze site-ul www.voifimamica.com pentru a afla oferta cursurilor disponibile. Îndemnăm toți proaspeții și viitorii părinți să ni se alăture în acest proiect și să descopere că nu sunt singuri și că aceleași provocări și probleme le întâmpinăm cu toții. Cu fiecare întâlnire, participanții vor pleca cu un bogat bagaj de informații, informații prețioase și uneori vitale. Promitem seriozitate, implicare, informații de valoare și profesionalism”, a conchis Gianina Mamciuc.

(Mihaela Tcaciuc)