Prima zonă de agrement a Sucevei va fi inaugurată mai devreme. Primarul Ion Lungu: La insistențele cetățenilor, am decis să facem inaugurarea vineri, de Izvorul Tămăduirii

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, joi, că inaugurarea primei zone de agrement a municipiului va avea loc vineri, pe data de 13 aprilie a.c., de Izvorul Tămăduirii.

„Deşi, inițial, era programată deschiderea oficială a zonei de agrement Tătăraşi pe data de 1 mai, la insistențele cetățenilor, am decis să facem inaugurarea vineri, 13.04.2018, ora 14,00, de Izvorul Tămăduirii”, a anunțat primarul Ion Lungu pe pagina sa de socializare.

Primarul Ion Lungu a precizat pentru NewsBucovina că decizia a fost luată și ca urmare a faptului că ziua de luni, 30 aprilie va fi zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, pentru a face „punte” cu data de 1 mai. Astfel, românii vor avea o minivacanță de 4 zile libere de 1 Mai.

„Vă așteptăm dragi suceveni, să ne bucurăm de deschiderea primei zone de agrement din municipiu”, a mai transmis primarul Ion Lungu.

Amintim că la începutul lunii martie a acestui an, primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că zona de agrement a municipiului Suceava va fi inaugurată în data de 1 mai.

El a arătat că în zona de agrement se derulează în prezent un proiect suplimentar de instalare a două trasee de tiroliană, unul pentru copii sub 12 ani cu o lungime de 100 de metri și al doilea pentru cei peste 12 ani, cu o lungime de 600 de metri.

Zona de agrement Tătărași este administrată de Serviciul Baze Agrement Tătărași (SBAT).

Sucevenii se vor putea bucura de locuri de joacă pentru copii, de terenuri de minigolf, un foișor muzical, un debarcader cu bărci și hidrobiciclete, terenuri de sport, fântână arteziană, clădiri administrative și cafenea. De asemenea, s-au amenajat spațiile verzi prin plantarea a sute de plante și arbuști ornamentali.