Intră acum și în grupul de
Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) și Lectoratul de română al USV de la Cernăuți organizează lansarea volumului de debut al poetei Tinca Antim, „Cerul care nu se vede” (Editura Tipo Moldova, colecția „Opera Omnia. Poezie contemporană”, Iași, 2018, 91 p.).
Evenimentul va avea loc vineri, 8 iunie 2018, începând cu ora 11, în sala „Mihail Iordache” al USV (corp A, etaj I).
„Alături de poetă, se vor afla, pentru a vorbi despre volumul său de debut, universitara Gina Puică (care semnează prefaţa volumului) și criticul literar Isabel Vintilă. Moderatoarea evenimentului va fi prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, Directorul Bibliotecii USV”, au anunțat organizatorii.
Pe lângă studenți și cadre didactice, organizatorii așteaptă să ia parte la această lansare un public mai larg de iubitori de poezie și de dezbateri culturale.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de