Spectacolul de teatru „All inclusive”, urmat de proiecția filmului „Secretul fericirii”, la Casa de Cultură din Suceava

Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava găzduiește miercuri, 20 martie a.c., la ora 19.00, spectacolul de teatru „All inclusive”, urmat de proiecția filmului „Secretul fericirii”.

Potrivit organizatorilor, premiera spectacolului „All inclusive”, cea mai nouă producţie regizată de Vlad Zamfirescu, a avut loc la Palatul Naţional al Copiilor, cu casa închisă.

„Medeea Marinescu, Marius Manole, Mirela Oprişor, Vlad Zamfirescu şi Diana Roman au oferit un adevărat regal al comediei în faţa unei săli arhipline. S-a râs pe săturate, la o piesă jucată în vervă şi presărată cu situaţii de o ironie comică şi replici de tot hazul. La final aplauzele furtunoase ce au durat minute în şir au încununat lansarea la apă a unui nou spectacol de succes”, au arătat organizatorii spectacolului.

Acţiunea gravitează în jurul familiei formate din Maurice (Marius Manole), Margaret (Medeea Marinescu) şi fiica lor Adele (Diana Roman). Ajunşi în preajma vârstei de 40 de ani, cu o fiică de 20, cei doi părinţi par să fie într-o căutare perpetuă a unui ideal nedefinit, tânjind mereu după altceva decât ceea ce le-a oferit viaţa până în acel moment. Existenţa lor ia o turnură neaşteptată atunci când Adele, tânără studentă, anunţă că trăieşte o poveste de dragoste şi aşteaptă un copil de la nimeni altul decât profesorul ei Vincent (Vlad Zamfirescu). Iar tatăl Adelei, Maurice (Marius Manole) traveresează criza vârstei de mijloc crezând că îşi va găsi fericirea chiar în braţele veselei Monique (Mirela Oprişor), sora iubitului fiicei sale. Ce se întâmplă când protagoniştii acesti scenariu ajung faţă în faţă veţi descoperi asistând la spectacol. 

„Nu pierdeţi întâlnirea cu nume reprezentative ale noii generaţii de aur a teatrului românesc, în această nouă comedie spumoasă în care hohotele de râs se împletesc cu trăirea autentică şi cu momentele de mare tensiune emoţională. Regia spectacolului este semnată de Vlad Zamfirescu, iar scenografia de Mădălina Marinescu”, a menționat sursa citată.

Din distribuția spectacolului fac parte: Margaret – Medeea Marinescu, Maurice – Marius Manole, Monique – Mirela Oprisor, Vince – Vlad Zamfirescu, Adele – Diana Roman, scenografia fiind asigurată de Mădălina Marinescu.

Spectacolul va fi urmat de proiecția filmului „Secretul fericirii” din care fac parte: Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu, Theo Marton.

Prețul unui bilet este 80 de lei și include și vizionarea filmului.

(M.T.)