Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava donează încasările din vânzarea biletelor la spectacolul „Noapte bună, tăticule!”, din 24 martie, Fondului de Solidaritate Teatrală


Intră acum și în grupul de

Teatrul Municipal Matei Vișniec Suceava participă, din nou, la Campania Națională „Artiștii pentru artiști”, cu un spectacol ale cărui încasări vor fi donate în Fondul de Solidaritate Teatrală, anunță reprezentanții instituției.

Potrivit sursei citate, pe 1 martie s-a dat startul celei de-a 18 ediții a Campaniei sociale „Artiștii pentru artiști”, cu sprijinul indispensabil al instituțiilor de teatru din București și din țară. Prin această campanie umanitară organizată de UNITER în luna martie și aprilie, se strâng fonduri pentru artiștii de orice vârstă, din toată țara, care au probleme medicale și o sănătate precară.

Astfel, pe 24 martie a.c., la ora 19:00, pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava se va juca, în cadrul acestei campanii, spectacolul „Noapte bună, tăticule!”. Pentru această reprezentație, prețul unui bilet va fi de 10 lei, preț unic, indiferent de vârstă.

„Noapte bună, tăticule!” este o comedie spumoasă, despre micile noastre slăbiciuni, în acest secol grăbit. O poveste despre dragoste și trădare, despre infidelitate și devotament, despre triunghiul clasic (El, Ea și amanta), ce ne violează spațiul nostru conjugal, despre inocență și imoralitate, în fine e despre noi, consumatorii de cultură” afirmă regizorul Alexandru Grecu.

„Sunt multe feluri de a fi activ și de a face ceva concret pentru această cauză. Și nu este vorba doar despre solidaritatea de breaslă! Este vorba, în primul rând, despre solidaritatea umană! De aceea, din nou, doi mari artiști, foarte sensibili și foarte implicați în viața comunității teatrale reiau cu aceeași încredere cuvintele simbol ale campaniei sociale UNITER: Alătura-te Campaniei, cumpără bilete, bucură-te de teatru și fă o faptă bună! EMILIA POPESCU și MARIUS MANOLE sunt mesagerii faptelor bune pe parcursul lunii martie. Sunt ambasadorii de anul acesta ai Campaniei „Artiștii pentru artiști” și vă invită să luați parte la schimbarea de atitudine față de situația delicată, dar rezolvabilă a artiștilor noștri aflați în dificultate”, menționează reprezentanții Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”.


Intră acum și în grupul de