Expoziție și ateliere de încondeiere a ouălor, sâmbătă, la Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene


Intră acum și în grupul de

La Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene (vis-a-vis de Kaufland, lângă Patinoar) va avea loc sâmbătă, 30 martie a.c., între orele 09:00 – 13:00, „Festivalul Ouălor Încondeiate” – expoziție și ateliere de încondeiere a ouălor.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Asociația Culturală “Sfântul Mitropolit Dosoftei” și Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Suceava.

„Obiectivul vizat de proiectul nostru este conservarea tradiţiilor româneşti de Sfintele Paști. Se va oferi copiilor şi tinerilor ocazia să devină trăitori şi păstrători ai tradiţiilor prin participarea la atelierul de încondeiere a ouălor, sub îndrumarea unor meşteri încondeietori. Expozitia de ouă încondeiate va fi punctul culminant al atelierului de creaţie”, au arătat organizatorii.

Aceștia au menționat că pun la dispoziţie celor interesați materiale şi dispozitive necesare atelierului de încondeiere a ouălor (catalog cu modele de ouă încondeiate, chişite, lămpi, ouă, ceară).

(M.T.)


Intră acum și în grupul de