Sucevenii au alergat pentru cauze nobile în cadrul OSF Start Bucovina – Maratonul care a unit sucevenii


Intră acum și în grupul de

Un număr de 160 de alergători au empatizat cu cauzele Grupului de Inițiativă pentru Fundația Comunitară Bucovina. Sucevenii și nu numai au alergat pentru a strânge bani pentru cauze nobile și pentru a demonstra că sportul ne poate aduce împreună.

Astfel, duminică, 30 iunie 2019, în  Suceava s-a desfășurat primul maraton urban organizat de Fundaţia Comunitară Bucovina (Grup de Iniţiativă) şi Asociaţia Help and Advice cu sprijinul OSF Global Services. Scopul a constat în colectarea de bani pentru a înființa o Fundație Comunitară (https://fundatiicomunitare.ro) în Suceava și în același timp să încurajeze oamenii să se implice și să susțină prin sport cauzele în care cred.




Proiectele propuse sunt îndrăznețe și datorită donatorilor vor putea fi implementate cu succes:
înființarea Fundației Comunitare Bucovina;
crearea unui fond de burse pentru sustinerea clubului de box din cadrul CSM Suceava, administrat de catre Fundația Comunitara Bucovina, burse ce vor fi acordate in functie de performantele acestora. Banii la acest proiect sunt prima contributie intr-un fond administrat de viitoarea fundatie.
Bicicleta de fapte bune a lui Radu. Radu Alexa, participă constant la maratoane internaționale pentru a reprezenta și milita pentru integrarea persoanelor cu dizabilități în comunitate. Din acest an, Radu va putea să participe și la evenimente de ciclism pentru că din suma strânsă la maraton îl ajută să  achiziționeze un handbike. Grupul de inițiativă susține persoanele cu dizabilități neuro-motorii și dorește să inspire cât mai mulți oameni să fie independenți, activi și implicați în comunitate!
Susținerea sportivului de performanta Dumitru Vicol – Pentru Dumitru Vicol, un tânăr de 22 de ani, înregistrat la CSM Suceava, al cărui parcurs se aliniază frumos și după multă muncă, rezultatele se văd. Campion național la seniori și U22 în 2018, Best boxer Golden Gong Macedonia 2018, după multă muncă și dedicare, Dumitru reușește anul acesta să pășească în Liga de profesioniști a României. Pentru a continua să obțină victorii și pentru a-și continua parcursul extraordinar, Dumitru are nevoie de noi.

Primul maraton urban sucevean a implicat cheltuieli în valoare de 22 000 de lei.

Premiile oferite câștigătorilor și participanților la OSF Start Bucovina au fost în valoare de 4 300 de lei.

Câștigătorii primei ediții OSF START BUCOVINA pentru cursa de 5 k sunt următorii: pe locul I Dascălu Costinel, pe locul al II-lea Ursaciuc Cristian și pe locul al III-lea Tudosan Mihai. La crosul de 10 k, feminim, câștigătoarele au fost: pe locul I, Cotonogu Mihaela, pe locul al II-lea Avasilichioaiei Elena și pe locul al III-lea Daniela Moroșanu. La aceeași probă, masculin, locul I a fost câștigat de către Gafița Andrei, cel de-al doilea de către Suhani Cătalin iar cel de-al III-lea loc de către Domahidi Ferenc. La proba de semimaraton, 21 de km, feminin, câștigătoarea locului I a fost Doroftei Gabriela, a locului al II-lea, Ciobanu Roxana și locului al III-lea Burlacu Maria. La categoria masculin a aceleiași probe, câștigătorul locului I a fost Marmeliuc Nicolae Silviu, al celui de-al II lea loc Bobis Iosif și al celui de-al III-lea loc Turluianu Ștefan. Premiul pentru “cel mai în etate concurent” al cursei de semimaraton a fost acordat domnului Frigură Vasile în vârstă de 56 de ani.



Și, ca un exemplu de urmat al unei comunități implicate, organizatorii mulțumesc Danielei Morosanu, câștigătoarea locului III, la cursa de 10 k, feminine, pentru că și-a donat suma primită ca premiu pentru susținerea înființării Fundației Comunitare Bucovina.

Maratonul sucevean OSF START BUCOVINA a reușit să strângă de la donatorii suceveni suma de 8000 de lei. Suma este destinată proiectelor stabilite și avem încredere că va avea un impact important în comunitate.


Intră acum și în grupul de