Traian Băsescu i-a încântat pe bucovinenii de la Bucşoaia


Intră acum și în grupul de

Preşedintele României, Traian Băsescu, împreună cu soţia sa Mariak au fost oaspeţii de onoare a celei de a II-a ediţii a serbărilor câmpeneşti dedicate urcatului oilor la munte, “Hora Bucovinei”, el fiind atracţia numărul unu a evenimentelor organizate la Bucşoaia de Consiliul Judeţean Suceava.

Peste 35.000 de suceveni, din toate colţurile judeţului Suceava, au fost prezenţi duminică, în tabăra Bucşoaia din localitatea Frasin, unde a avut loc cea de a doua ediţie a manifestărilor dedicate urcatului oilor la munte, “Hora Bucovinei”, organizate de Consiliului Judeţean Suceava şi autorităţile locale.

Traian Băsescu a urcat pe scenă în jurul orelor 15 şi purta deasupra cămaşei în carouri, cu mânecă scurtă, o bundiţă tradiţional bucovineană, cu bordură de jder, acelaşi fel de îmbrăcăminte având-o şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, cel care a fost realmente gazda manifestărilor şi omul care l-a însoţit peste tot pe preşedintele României.

Şeful statului a spus că a venit la Suceava, deşi a mai fost chiar de Paşti în zonă, mai mult de gura soacrei sale, soţia sa Maria fiind din Suceava. “Soacra mea a insistat să vin. Mi-a spus că niciodată nu-ţi vezi soacra de suficient de multe ori într-un an”, a spus Traian Băsescu, în aplauzele mulţimii.

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus miilor de bucovineni care s-au adunat în localitatea suceveană Bucşoaia la “Hora Bucovinei” că, “de 34 de ani”, de când şi-a “găsit norocul aici”, se întoarce cu plăcere în acest “rai al Moldovei”. „De 34 de ani încoace, de când aici mi-am găsit norocul, mă întorc cu plăcere chiar şi pentru câteva ore, în acest rai al Moldovei lui Bogdan, îmblânzitorul de zimbri, şi a lui Ştefan, apărătorul creştinătăţii”, a spus Băsescu. Preşedintele, îmbrăcat în bundiţa ornată cu blană de dihor, primită în dar de la un localnic în momentul în care a ajuns în zonă, a declarat că, în calitate de şef al statului, nu poate decât să fie “mândru de români” şi de ţara sa.

„Ca şef al statului român, nu poţi decât să fii mândru de români şi de ţara ta. Mă bucură că în ultimii ani în tot mai multe locuri din ţară se organizează sărbători populare. Poate sunt semnul nevoii noastre de a fi împreună. Consolidează solidaritatea între români. Avem nevoie de ea, poate mai mult ca oricând. Numai aşa putem merge înainte într-o lume dificilă, tot mai aspră”, a mai spus Traian Băsescu.


Intră acum și în grupul de