Caravana Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași vine în liceele din mai multe orașe din județul Suceava


Intră acum și în grupul de

Caravana Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul „Universității Alexandru Ioan Cuza” din Iași va fi prezentă și în acest an în perioada 11 – 22 noiembrie în orașele din județul Suceava.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, elevii claselor a XI-a și a XII-a din liceele sucevene vor avea oportunitatea de a participa la prezentarea programelor de studii susținută de către Departamentul Media al Facultății.

„Entuziasmată fiind de interesul manifestat de elevii de liceu, Caravana Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor revine în Suceava, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Vatra Dornei, dar și în alte orașe din Moldova, artă organizatorii.

Potrivit Echipei de promovare a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași, studenți, însoțiți de cadre didactice ale facultății, îi vor informa într-un mod interactiv pe viitorii studenți despre procedura de admitere a facultății, viața de student, specializările pentru care pot opta, oportunitățile de voluntariat din cadrul campusului și informații despre posibilitățile de angajare.

Proiectul își propune să ofere elevilor, părinților și profesorilor din licee o perspectivă realistă asupra mediului academic. Aceasta este prima etapă a informării elevilor cu privire la oferta educațională a facultății. În etapa următoare, aceștia sunt invitați să ia parte la proiectul Zilele Porților Deschise, mai arată sursa citată.


Intră acum și în grupul de