Mâncare tradiţională la Crâşma lui Moş Iordache din Muzeul Satului Bucovinean


Intră acum și în grupul de

Crâşma lui Moş Iordache din Muzeul Satului Bucovinean va deveni de la sfârşitul acestei luni, un loc în care turiştii, dar şi sucevenii vor avea posibilitatea de a mânca produse tradiţionale într-un ambient rustic. În cadrul proiectului „Hanurile rurale ale Europei” demarat împreună cu regiunea italiană Abruzzo, clădirea adusă din zona Dornelor, restaurată şi conservată, va deveni un loc în care doritorii se vor putea bucura de mâncăruri tradiţionale.

„Cu banii din proiect s-a amenajat bucătăria, s-au cumpărat dulapuri, vesela tot ce este necesar. Licitaţia a fost câştigată de un operator care va plăti o chirie de 12 lei/mp. S-a recurs la această soluţie pentru creşterea atractivităţii, dar şi pentru a oferi o alternativă celor care vor bucate tradiţionale. Mulţi veneau la spectacolele din interiorul satului şi ieşeau afară pentru servi ceva şi nu se mai întorceau. Aş putea spune că împuşcăm doi iepuri deodată: vin şi vizitează muzeul satului, dar şi mănâncă. Sigur la intrare vor plăti biletul, dar sumele sunt mici, respectiv 4 lei adulţii şi 2 lei copiii, studenţii şi pensionarii. Operatorul ce a câştigat licitaţia chiar a spus că la o consumaţie de o anumită valoare, nota de plată va fi redusă cu contravaloarea costului biletului de intrare în muzeul satului”, a declarat directorul Complexului Muzeal „Bucovina” Suceava, Emil Ursu.

Acesta a precizat că mizează şi pe grupuri de turişti care vor dori să ia cina acolo, şi care se vor putea bucura de ciorbe, sărmăluţe, fripturi, preparate din bureţi, fructe de pădure, dar şi vin, ţuică, afinată, bere.

În aceste condiţii programul de funcţionare a Muzeului Satului Bucovinean va fi extins de la ora 18, ora închiderii, la ora 20, iar dacă se va dovedi că iniţiativa are succes, incinta se va închide chiar şi mai târziu.

Crâşma lui Moş Iordache, după numele fostului crâşmar, datează din prima jumătate a secolului al XX-lea (1928 – 1930), fiinţând drept crâşmă în satul Şaru Dornei până după cel de-al Doilea Război Mondial.


Intră acum și în grupul de