Tradiţionalii mici şi berea rece au rămas în topul preferinţelor fălticenenilor

Dacă în prima parte a zilei de luni terasele amplasate în zona centrală a oraşului Falticeni erau goale, în jurul prânzului acestea au început să fie frecventate de fălticenenii sau vizitatorii oraşului care voiau să îşi potolească setea cu o bere rece.

Băuturile reci şi mâncarea caldă au asigurat succesul micilor afacerişti care şi-au aşteptat cu mult drag clienţii pe toată durata manifestărilor dedicate Zilelor Oraşului Fălticeni. Tradiţionalii mititei, hamsiile, frigăruile şi porumbul fiert sunt doar câteva dintre produsele care au stârnit pofta trecătorilor.

Afectaţi mai mult sau mai puţin de criza financiară, puţini au rezistat ofertelor comercianţilor. Astfel, micii şi berea s-au plasat încă o dată în topul preferinţelor consumatorilor, fiind două dintre “alimentele” de bază ale unei alimentaţii româneşti “sănătoase”.