Concursuri de îndemânare, drift şi burn-out, în parcarea Iulius Mall, cu prilejul „Tunning Show – ediţia de vară”


Intră acum și în grupul de

Parcarea Iulius Mall a fost asaltată în acest weekend de pasionaţii de maşini care au participat la „Tunning Show – ediţia de vară”. Timp de două zile, posesorii celor mai puternice şi mai frumoase maşini s-au întrecut în demonstraţii de drift, îndemânare şi burn-out. Sucevenii interesaţi de tunning auto au putut să admire cele mai interesante modele de maşini tunate, accesorii şi tunning audio, tot în parcarea Iulius Mall, unde a fost organizată o expoziţie de maşini tunate. De asemenea, spectatorii au avut posibilitatea să facă traseul de îndemânare cu cele mai performante maşini puse la dispoziţie de dealerii auto din Suceava.

Înafară de maşini, publicul a putut să admire şi lucrările artistului plastic sucevean, Sorin Baciu, care s-a instalat în parcarea mall-ului, la invitaţia unuia dintre organizatori. Artistul, cunoscut de suceveni datorită picturilor pe care le execută pe diferite suporturi folosind tehnica aerografului, a oferit posibilitatea celor prezenţi la „Tunning Show” să îşi decoreze maşina cu o frumuseţe de lucrare, care poate fi folosită, de ce nu, şi pe post de tablou, datorită valorii estetice a acestor creaţii. Înafară de maşini, Sorin Baciu pictează laptop-uri, motociclete, căşti etc.

În urma concursurilor organizate în parcarea mall-ului sucevean, care s-au încheiat cu demonstraţii de drift, îndemânare şi burn out oferite de campioni naţionali ai Campionatului Naţional de Drift, au fost desemnaţi câştigătorii acestei ediţii. Astfel, la proba de îndemânare, Iulian Volintiru a obţinut locul 1, Antonio Andrieş a obţinut locul 2 şi Andrei Mas locul 3. La proba de drift a fost numit câştigător Mihai Macsim, acesta fiind urmat în clasament de Lucian Condrea şi Răzvan Cristea, care au obţinut locurile 2 şi 3. La proba Best Car, pe primele trei locuri s+au clasat următoarele maşini, locul 1 – Mercedes IS 99 DUH, locul 2 – Seat Leon BN 78 FRZ şi locul 3 – Bmw E60 SV 12 HIM. La Car Audio Contest s-au clasat pe locurile 1, 2 şi 3, în ordinea numirii, următoarele maşini Kia Proceed BC 70 XYD, Seat Leon BN 78 FRZ, Opel Tigra IS HRT. Concurenţii au primit cupe şi diplome din partea organizatorilor.

Evenimentul „Tunning Show – ediţia de vară”, care şi-a propus să depăşească şi a depăşit succesul primei ediţii, a fost organizat de Iulius Mall Suceava şi Kiss FM în parteneriat cu clubul „Crazy Drivers” şi publicaţia Zile şi Nopţi.


Intră acum și în grupul de