Păsările migratoare “au invadat” Muzeul de Ştiinţele Naturii din Suceava

Câteva zeci de păsări migratoare “au invadat”, începând de marţi, Muzeul de Ştiinţele Naturii din Suceava, acestea stabilindu-se aici pentru aproximativ o lună şi jumătate. “Invazia” reprezintă de fapt o expoziţie, intitulată “Păsări migratoare în patrimonial Complexului Muzeal Bucovina”, care valorifică patrimoniul ornitologic muzeal, realizat pe parcursul a peste cinci decenii de către un bun taxidermist, Vasile Păduraru, în colaborare cu prof. Radu Maxim.

Muzeograful Vasile Mihai a declarat pentru NewsBucovina.ro că “în expoziţia actuală am fost preocupaţi de un aspect foarte interesant, migraţia sezonieră a numeroase specii de păsări”.

Potrivit muzeografului, vizitatorilor expoziţiei le vor fi prezentate o serie de date şi caracteristici ale păsărilor, dar şi detalii despre fenomenul de migrare. Astfel, cei mici vor avea parte de o povestioară ştiinţifică, care are un rol informativ şi, totodată, educativ.

Sucevenii au prilejul să afle mai multe despre însuşirile de locomoţie ale păsărilor, despre mediul lor de viaţă, despre importanţa formei aripilor şi cozii şi despre impulsul de a migra.

Expoziţia este deschisă publicului larg, zilnic, de marţi până duminică, între orele 10:00-18:00, şi luni între orele 9:00-16:00, timp de o lună şi jumătate.