Expoziţie de carte – „Bucureşti – 550”, prilejuită de aniversarea capitalei României

Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” celebrează împlinirea a 550 de ani de la prima atestare documentară a capitalei României, Bucureşti, printr-o expoziţie de carte. La 20 septembrie 1459, într-un document, domnitorul Vlad Ţepeş confirma o donaţie făcută unor mici feudali. Aşadar, între 14 şi 21 septembrie, atât Bucureştiul, cât şi instituţiile de cultură ale României sunt în sărbătoare.

Expoziţia de carte intitulată „Bucureşti – 550” a fost deschisă luni, 14 septembrie, în una din galeriile bibliotecii Bucovinei. Evenimentul adună volume monografice, ediţii geografice şi istorice, documentare şi culturale dedicate Bucureştiului în ultimii 40 de ani.

Potrivit scriitoarei şi publicistei Angela Furtună, această expoziţie îşi propune să atragă atenţia asupra importanţei culturale a capitalei României, insistând pe conturarea punctuală a Bucureştiului profund. Manifestarea adaugă scopului de celebrare pe cel de informare. Există, între altele, câteva lucrări dedicate muzeelor, bibliotecilor, instituţiilor de cultură şi instituţiilor de învăţământ superior bucureştene.