Săptămâna viitoare se redeschid cinci muzee sucevene, inclusiv Cetatea de Scaun. Deocamdată vizitarea obiectivelor va fi cu restricții


Intră acum și în grupul de

După mai bine de două luni de la suspendarea activității cu publicul, Muzeul Național al Bucovinei anunță că începând cu 26 mai se redeschid pentru vizitare cinci dintre obiectivele sale:

  • Cetatea de Scaun a Sucevei
  • Muzeul de Istorie Suceava
  • Muzeul Satului Bucovinean
  • Muzeul de științele Naturii
  • Muzeul ”Ciprian Porumbescu” – Stupca

„Chiar dacă am închis porțile și ușile, în tot acest timp am deschis și mai larg lăzile cu zestrea Bucovinei din colecțiile Muzeului Național al Bucovinei. Pentru publicul nostru am mutat în spațiul virtual istoria, arheologia, faptele de vitejie ale marilor voievozi, științele naturii, credințele, tradițiile, meșteșugurile, port popular, ceramica, podoabele, obiective de arhitectură tradițională, am mutat cetatea, satul bucovinean și celelalte muzee on-line,” a transmis Muzeul Național al Bucovinei printr-un comunicat de presă.

Cu toate acestea, în perioada în care muzeele au fost închise, Muzeul Național al Bucovinei a ajuns cu postările de pe Facebook în fața a nu mai puțin de 1.147.175 persoane.

Pentru siguranța publicului și a personalului angajat al Muzeul Național al Bucovinei, vizitarea obiectivelor se va face cu respectarea măsurile pentru prevenirea contaminării, pe care vizitatorii trebuie să le respecte, și anume:

  • accesul publicului vizitator va fi permis în muzeu numai în condițiile purtării măștii (medicală/non-medicală) pe toată durata vizitei. Masca trebuie să acopere gura și nasul;
  • accesul în muzeu se face cu respectarea de către participanți a distanțării de minimum 2 m;
  • vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrarea în muzeu;
  • vizitatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectatul pus la dispoziție la intrarea în muzeu;
  • accesul vizitatorilor va fi permis numai după un triaj observațional a simptomelor de infecție. Nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
  • accesul vizitatorilor va fi permis numai după termometrizarea non-contact; persoanele cu temperatura peste 37,3ºC și cele care refuză să li se verifice temperatura nu vor avea acces în muzee;
  • publicul vizitator va menține o distanță de minimum 2 m între oricare două persoane, va respecta;
  • publicul va urma fluxurile de vizitare unidirecționale și va ține cont de observațiile afișate sau de indicațiile personalului care asigură vizitarea;
  • timpul de vizitare a expozițiilor din cadrul fiecărui muzeu este de cel mult 2 ore.

Programul de vizitare pentru obiectivele deschise este: Muzeul de Istorie Suceava, Muzeul de Științele Naturii, Muzeul Satului Bucovinean, Muzeul memorial „Ciprian Porumbescu”: 10 -18 (marți-duminică), iar pentru Cetatea de Scaun a Sucevei programul de vizitare este între orele 9 – 21 (luni –duminică).

Pentru respectarea distanțării sociale și a siguranței medicale, fluxurile de vizitatori (care vor ține cont și de ieșirile vizitatorilor) vor fi organizate astfel:

1. Muzeul de Istorie Suceava: 5 persoane (cu excepția familiilor care pot fi formate din părinți și 2, 3 sau mai mulți copii), la intervale de 10 minute;

2. Muzeul de Științele Naturii: 5 persoane (cu excepția familiilor care pot fi formate din părinți și 2, 3 sau mai mulți copii), la intervale de 15 minute;

3. Muzeul Satului Bucovinean: 5 persoane (cu excepția familiilor care pot fi formate din părinți și 2, 3 sau mai mulți copii), la intervale de 10 minute;

4. Cetatea de Scaun a Sucevei:5 persoane (cu excepția familiilor care pot fi formate din părinți și 2, 3 sau mai mulți copii), la intervale de 10 minute.Intrarea vizitatorilor în spațiile expoziționale va permisă funcție de dimensiunea încăperilor, astfel: în încăperile Bastion-câte o persoană; în sălile Portar, Sala arme 1 și 2, Tezaur, Monetărie este permis accesul pentru maxim 2 persoane; în încăperile Lapidarium, Sala Voievozilor, pentru maxim 5 persoane; în sălile Străini despre noi, Petrecerea timpului liber și Camera de Probă pentru maxim 3 persoane;

5. Muzeul memorial „Ciprian Porumbescu”: 3 persoane (cu excepția familiilor care pot fi formate din părinți și 2, 3 sau mai mulți copii), la intervale de 10 minute.

Fiecare muzeu va avea afișate regulile și programele de vizitare care cuprind și intervalele de dezinfecție. De regulă, după primele 4 ore de la începerea vizitării, expozițile vor fi închise 30 minute pentru dezinfectare.

Și magazinele de suveniruri vor avea reguli stricte în ceea ce privește distanțarea și igiena, vizitatorii vor păstra distanța minimă impusă, iar în cazul în care vor dori să achiziționeze produsele expuse, le vor viziona fără să le atingă, angajatul muzeului fiind cel care va face prezentarea, verificarea, ambalarea etc.


Intră acum și în grupul de