Musical si surprize pentru copii, la Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

Cei mai mici dintre suceveni vor avea parte, sâmbată, începând cu ora 17:00, de un eveniment deosebit, pregătit special pentru ei, care va avea loc la Iulius Mall Suceava.

În zona Kidsland din centrul comercial, elevii Palatului Copiilor din Suceava vor susţine un mini recital de muzică uşoară, marcând astfel începutul unui nou an de colaborare între organizatori.

Invitatul special al programului artistic este grupul „Cheia Sol”, al asociaţiei cu acelaşi nume din Botoşani, care susţine, în premieră, genul musical pentru copii. La coloana sonoră a contribuit şi coordonatoarea grupului „Cheia Sol”, Oana Puşcaşu.

Spectacolul poartă numele „Elevi moderni” şi se referă la întâmplările prin care trec câţiva prieteni şi colegi de clasă, fiind descrise, în mod amuzant, tipologii de tineri din viaţa de zi cu zi.


Intră acum și în grupul de